
Corespondență din New York de la Grigore L. Culian
Un text primit prin email de la Ambasada României la Washington ne informează că: „Peste 2.000 de români și americani sunt așteptați în capitala americană la un concert extraordinar pentru celebrarea libertății religioase. Evenimentul, care se desfășoară cu casa închisă, se bucură de participarea a peste 140 de artiști români. România va sărbători libertatea religioasă prin intermediul unui concert de excepție care va avea loc la prestigioasă sală *John F. Kennedy Center for the Performing Arts*, din Washington, D.C, duminică, 10 septembrie 2023. Concertul, intitulat Amazing Grace: Celebrating Religious Freedom. A Romanian Tribute to America, este organizat în parteneriat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Opera Națională București și Asociația Procred Music, împreună cu Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România, și realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Culturii și al unor sponsori generoși.
La evenimentul care se va desfășura cu casa închisă, și-au confirmat prezența reprezentanți ai Congresului american, Departamentului de Stat, Pentagonului, membri ai corpului diplomatic acreditat la Washington, reprezentanți ai organizațiilor religioase din Statele Unite și ai bisericilor românești de toate confesiunile din America, ai mediului asociativ și de think-tank, precum și numeros public american și româno-american. Concertul reunește 141 de artiști excepționali: Orchestra Simfonică a Operei Naționale București, Orchestra și Corul Procred, dirijori: Daniel Jinga, Andrei Tudor, George Natsis și Simona Strungaru și soliștii: Irina Baiant, Luminița Anghel, Nico Matei, Alexandra Crișan, Nick Casciaro, Kurt Davies și Remus Alazaroae. Evenimentul va omagia valoarea esențială a libertății religioase și va evidenția rolul României ca veritabil model în asumarea și promovarea acestui principiu fundamental al lumii democratice, având loc pe pământ american, acolo unde au luat naștere unele dintre cele mai cunoscute imnuri din istorie, care au inspirat milioane de oameni din întreaga lume. *„Concertul este o prezentare magistrală a temei alese de către Ambasada României pentru a sublinia eforturile de diplomație publică din acest an – România și Statele Unite: Un Parteneriat pentru viitor. Sărbătorim talentul românesc. Talentul și îndemânarea acestei minunate orchestre, a corului și soliștilor, dublate de alegerea atentă a imnurilor, vor transmite mesajul libertății într-un mod în care doar arta o poate face*, consideră ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru. În momentele în care America comemorează eroii căzuți la 11 septembrie 2001, acest regal muzical este, în egală măsură, o expresie a solidarității României cu Statele Unite, cu care împărtășește un Parteneriat Strategic ajuns deja la a 26-a aniversare, în a onora sacrificiile făcute de români și americani pentru apărarea democrației și libertății. Repertoriul concertului va fi compus din imnuri atent alese, care au atins inimile a nenumărați oameni, iar cântările vor evoca impactul profund al muzicii în susținerea libertății religioase și abilitatea acesteia de a uni oameni aparținând tuturor culturilor și credințelor în jurul unei emoții. Concertul va fi televizat în direct în România, de la ora 23:00.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii
8 septembrie 2023”
Pe 25 august 2023 (deci cu mai bine de două săptămâni în urmă), am trimis atașatului de presă al Ambasadei României la Washington următorul mesaj: „Bună ziua, vă rog să ne comunicați modalitățile de acreditare pentru presa româno-americană la evenimentul din 10 septembrie 2023. Vă mulțumim anticipat. Grigore L. Culian , editor New York Magazin, editorialist Cotidianul.ro”. Cum nu am primit niciun răspuns până la data la care am scris acest articol (8 septembrie 2023) și neavând posibilitatea de a prezenta acest eveniment chiar de la fața locului, voi face câteva considerații personale, punând întrebări atât ambasadorului Muraru cât și organizatorilor.
După ce a închiriat un imobil cu 46 de camere, grădină și bazin de înot (piscină), unde chiria costă 25.000 de dolari pe lună (plus utilități), ambasadorul Andrei Muraru (urmând exemplul „Primului Turist al Țării”, care și-a trimis servitorul să reprezinte România la Washington) și-a început mandatul cu acțiunea pe bani publici intitulată „50 de state, o comunitate”, o plimbare șmecherească prin toate statele americane, „pentru a cunoaște mai bine comunitățile de români din SUA”! Peste tot a fost întâmpinat cu ropote de aplauze de către „atârnătorii” care ling clanțele Ambasadei și „cârtițele” Serviciilor aflate în misiune sau cozile de topor invitate la chiolhanul cu mici, sarmale, cârnați și bere organizat după fiecare vizită. Evident că totul e ținut la secret, departe de ochii jurnaliștilor româno-americani, care nu primesc acreditări de presă la vizitele oficialilor români (inclusiv la evenimentul din 10 septembrie a.c., la care am făcut referire la începutul acestui articol!).
Minciunile ambasadorului Andrei Muraru le puteți găsi chiar pe contul de Facebook al Ambasadei României la Washington, unde „diplomatul” român se laudă că a discutat despre Programul Viza Waiver la întrevederea cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, cu ocazia reuniunii anuale a corpului diplomatic. Adevărul este că Programul Visa Waiver este o minciună pe care toate guvernele României de după decembrie 1989 au rostogolit-o pentru a-i înșela pe cetățeni! De fapt, rata de respingere e controlată de către Departamentul de Stat al SUA, unde se manipulează cifra care și se țin la ușă români, nu înainte de a le lua banii celor care solicită un interviu pentru viză!
Am lăsat la urmă întrebările, cu mențiunea că NU am solicitat acreditarea rămasă fără răspuns la evenimentul din 10 septembrie pentru a-mi umple stomacul cu mâncăruri și băuturi la sindrofia care (probabil) urmează după. Conform Legii accesului la informații publice, îl întreb public pe ambasadorul Andrei Muraru:
1. Care sunt rezultatele plimbărilor sale prin cele 50 de state americane și cât a plătit contribuabilul român pentru această formă mascată de turism „diplomatic”?;
2. Care sunt cheltuielile lunare pentru reședința sa de la Washington?
3. Care este motivul pentru care presa scrisă și audio-vizuală româno-americană nu primește acreditări (de invitații nici nu poate fi vorba!) la evenimentele importante organizate de Ambasada României la Washington – inclusiv la vizitele președintelui sau ale premierului?;
4. Cum au fost aleși cei „peste 2.000 de români și americani așteptați în capitala americană la concertul extraordinar pentru celebrarea libertății religioase”?
5. Cât a costat transportul, masa, cazarea, închirierea sălii și plata celor „peste 140 de artiști excepționali” invitați la evenimentul din 10 septembrie 2023? Aștept un răspuns – inclusiv de la Curtea de Conturi a României…
New York, 8 septembrie 2023
Este vorba de un „eveniment” baptist. Nici o problema dar de ce este prezentat ca romanesc din moment ce este FINANTAT INTEGRAL de cultul baptist din State ! Este o manifestare neoprotestanta care este sigur O.K. atata timp cat nu devine agresiva la adresa religiei dominante in Romania:crestinismul ortodox. Aceasta broasca, Muraru asta a facut . Cu intentie broscoiul lucreaza la subminarea bisericii ortodoxe.
@Ileana Rollason:
Delirul tau mitomanic cere tratament psihiatric. Spui atit de multe prostii, incit e imposibil de urmarit ceva cu cap si coada. 2 exemple:
NU URSS a cistigat WWII ci potentialul economic al SUA. SUA au fost cele care au tintut in actiune toate fronturile, inclusiv cel sovietic. Nu URSS a organizat convoaiele care traversau Atlanticul, Pacificul, Arctica, Iranul, Mediterana si nu aviatia URSS a redus la ruine Germania si Japonia. Nu trupele ruse au luptat in Africa, Pacific, Burma, Indochina, si nu URSS a organizat debarcarea in Africa, Sicilia, Salerno, Normandia, Provence.
La Conferinta de Pace de la Paris, nici o tara anglo-saxona nu a votat in favoarea Ungariei. Stalin avea in minte sa pedepseasca Ungaria pentru ingratitudinea ei inca din 1941, ceea ce i-a si spus verde in fata lui Eden.
Nu ai decit sa latri pina turbi, daca asta iti aduce o anume renta din partea Rusiei, cu care sa iti tii zilele searbade in Franta.
Munceste de zor Muraru (acela, ca si frate-sau la Bucuresti) pentru Trump si AUR 🙂
Ei vor trage ponoasele ‘la munca de jos’, cei indreptatiti, romanii si romano-americanii, vor trage foloasele. Doar putintica rabdare…
Toate bune shi fumoase, dar intrebarea mea este de ce Gushterul din imagine nu poarta Tichi utza? Este rushine lui, mai ales la ce da din el? Cred ca este un act profund de antisemitism, ca de tradare nu se poate pune la Kolonia noastra khazare.
Eu cred ca Securicii lui (krivoy) Rog lucreaza ca in cele mai bune vremuri kamunizte shi trimit raspandacii ca sa controleze mai ales comunitatzile mari de romanii, unde culmea, vechile traditzii se respecta, in ciuda politicii de defaimare de acasa, ex.lgbd, noi lectzii de marxism-leninism la shcoala, samd. Cam neispravit trimisul nostru…
O zi buna.
Con
@Eduard: nu-i chiar pierdere de vreme: ca sa scriu, trebuie sa ma si verific, adica sa-nvat eu însami. Multumesc, si bafta!
@ Ileana Rollason
Îți pierZi timpul cu PĂDURENII de la Băneasa și Brănești. S-a ales praful și de ei, de când au apărut „Consilierii”: unul Li🌈ic, altul AlbioneZ. Unul FranceZ, altul NemtZesc.
Și unul „ALES”, măRog…😜
Asa cum tradatorul intereselor romanilor, turistul national nu da niciun raspuns despre cheltuielile cu avionul privat, nici acest pupincurist al lui, scest neica-nimeni nu va da niciun raspuns!!!! Curtea de Conturi „nu vede, n-aude” in privinta asta!!!!!
(III) Nu rusii au luptat în Cambodgia (ca sa-i alunge pe francezi si instaleze ei), Vietnam (la fel), organizat lovituri de stat în Iran, Irak, asasinari (Allende, Patrice Lumumba, JFK, Saddam, Gaddafi, si tentative asupra lui Bashar al Assad, Putin si altii, între care, liderul venezuelean, desi evreu, când, si dimpotriva, SUA ar face caz de Shoah, în acelasi timp, în Ucraina, reaprinzând flacara lui Bandera – prin Iushenko, Poroscenko-miliardarul, si-acuma, Zelenski-miliardarul, ca se vede ca nu stii câte vile are, pe unde, si cât costa una singura …). Citeste-l pe Culianu, daca n-ai aflat cine-i alunga pe români din civilizatie, cultura, popoare cu traditii, fiindca nu-s rusii. Iar lui Stalin, pe care tu-l oripilezi fiindca asa scriu despre el „istoricii” alta data, propagandisti ai lui Hitler (între care Ernst Nolte) respectiv niste Anne Appelbaum (sotia lui Sikorski), Galia Ackermann (baba-n stare sa inventeze orori dupa orori, sa intoxice-n direct, si care, din prea multa stima de care s-ar fi bucurat în Vest… emigreaza …), lui Stalin, asadar, România-i datoreaza Transilvania. Daca era dupa Truman, ea ar fi fost astazi Muntenia-Moldova, fara Basarabia … fara Transilvania, si, poate, si fata iesire la mare (ori nu-ti dai seama de ce se-ntâmpla-n jurul tau, cum îi sunt furate tarii, din cauza unor tradatori ROMÂNI CORUPTI, si pamânturile, si marea?)
(II) : NU RUSII (SOVIETICII) au hotarât pentru altii, ci AMERICANII. Carora nu le-a convenit si nu le convine ca URSS a câstigat WW2. Si care, la fel lui Hitler, „luptau” si „lupta” „împotriva comunismului”, adica a unei orânduiri sociale (si tocmai fiindca = liberté, égalité, fratenité, fiindca Revolutia Rusa = copia la indigo a Revolutiei Franceze. La fel SUA. Aceleasi lozinci, pe care, însa, ultimele nu le respecta si le rastalmacesc încât sa i se potriveasca „exceptionalismului” (poate-n drogati) SUA (uita-te pe strazile oraselor Califoniei, Michigan-ului, NY, Washington – în fata Casei Albe -, daca vrei sa vezi corturi exceptionale de saraci fara locuinte). Ia-te la bataie cu jacobinii si girodinii francezi, nu cu rusii. Plus ca si unii, si altii, au avut pe teritoriile lor si razboie civile, si interventii straine (si-aceleasi: Anglia, Germania, Austria …, în principal). Si sa nu-mi spui ca-n razboaie n-ai de-a face cu dusmani care-ti vor moartea. Si fiindca nu te pot omorî fizic, încearca sa te omoare moralmente. Lucru pe care l-a patit Stalin, despre care scriu „istorici” NAZISTI. Emigrati în SUA, în care si sunt foarte bine primiti (si unde primesc functii strategice: CIA, NASA, administratie, catedre universitare, fundatii …) Se vede ca nu-ti dai seama de ACTUALELE „REVOLUTII” – contestate de BRICS, si anume GLOBALISMUL (adica o singura orânduire sociala, capitalismul, desi muribund, si un SINGUR centru de putere mondial, la WASHINGTON. Cu lovituri de stat, pana la instalare deplina, si cu disparitia, pura, si simpla, a rusilor de pe fata pamântului) – sunt AMERICANE si UE (fondata de-un nazist „reciclat în … SUA, Walter Hallstein).
@dan (I) : n-am afirmat ce scrii tu despre Zelenski & gasca, mai ales ca Zelenski spune, în ultima vreme, ca-i … evreu. Le face scandal evreilor din Israel (si nu numai lor, tuturor natiilor, pâna si Poloniei si SUA, de unde-a avut mana), însa tipu-i … evreu. Înconjurat de resuscitari de-ale lui Bandera, cu steaguri cu swastika, inclusiv, dar … evreu. La fel lui BHL. Sau Kolomoski, mentorul tipului, si proaspat arestat (la cererea SUA). Informeaza-te de la alti evrei, între care Arno Klarsfeld, a carui familie-i din Basarabia. Tip exceptional. Si plin de curaj. La fel parintilor. Si-asta n-o spun numai eu, ci 3/4 din Franta, unde sade. Tipul fiind bine informat despre Ucraina, si intervenind si public. Si n-am spus nici ca Putin, Shoigu ar fi „martiri” crestini. Desi se vede ca nu stii ca tipii nu sed la Kremlin, si Putin vine-n fiecare dimineata la serviciu, si-are si vreo 85-90% rata de aprobare-ntre rusi. Plus ca tu uiti ca Rusia e o FEDERATIE de TARI SI POPOARE, dintre care, CRESTINI, o minoritate. „Lassallisto-engelsisto-bebelisto-lukacsisto- marxisto-leninisto-troțkisto-stalinist” e ghiveciul tau, care n-ai citit nimic si nu faci distinctia-ntre doctrinele politico-economice. Lassalle = utopic paseist-agresiv. Lukacs, hegelian. Si de cultura enciclopedica. Si stii ce-i aia „trotzkist”? opusul stalin-ismului. Trotzki = revolutia permanenta (adica la ce supun, actualmente SUA, devenite, ELE, TROTZKISTE, restul lumii, cu lovituri de stat si „revolutii” peste tot. „Exportul de revolutie” e-al lui Trotzki, dusmanul lui Stalin, care voia o revolutie victorioasa-ntr-o singura tara a lumii, dar servind de model. Si-a si reusit: electrificarea tarii, alfabetizarea, industrializarea, victoria-n WW2 si bomba atomica, sunt realizarile lui Stalin. Care-i pune, si slava domnului, cap trotzkismului, forma de narodnicism, rus). Ce scrii mai departe e nici pomeneala.
Ce intelegeti dvs. dintr-un comunicat care spune ca „evenimentul se desfășoară cu casa închisă”?
Toti e o apa si un pamant, pe care-l vand la strainilor
De cand acest tip educat,instruit si activ Muraru l-a inlocuit pe incultul Mayor care era invizibil romanilor din America (oare cu ce se ocupa zilnic!) este plina America de tot felul de emisari romani, de la cantareti de mana a doua pana la mari artisti. Este dovada ca vizele de orice fel se obtin mult mai lejer decat inainte.Comunitatile romanesti incep sa se apropie de cele traditional active in etalarea identitatii si valorilor nationale (ca cea poloneza de exemplu). In orasele cu comunitati importante de romani festivalurile romanesti devin traditie.
Tov. Muraru e educat in jefuirea banului public cu ajutorul „ocupantului strategic” si al Primului Turist al Tarii. Matale pe ce lume esti? Comunitatile romanesti din America sau de aiurea se descurca singure in „etalarea identitatii si valorilor nationale”! Tara nu are nevoie de „cartite” sau de trantori care folosesc functia de ambasador pentru propria imagine, inventand smecherii de genul „50 de state, o comunitate” sau „vizite de lucru” pe banii contribuabilului roman! Singurul merit al chelnerului Andrei Muraru e ca a luat scamele de pe paltonul aruncat pe Mercedesul prezidential!
De ce aveți nevoie de acreditare la un concert la care intrarea este liberă?
Fomistii cu fomistii si satuii cu satuii!Fomistii critica,injura,scuipa,sgarie,satuii lauda,preamaresc,felicita
Asta-i lumea, nu pot exista satui fara fomisti
Să nu-mi spuneți,d-nă Rollason,că Zelenski&gașca sunt greco-catolici,iar ortodocșii lui Putin&Șoigu,Medvedev etc,etc sunt martiri creștini,sacrificându-se în tot chipul…e prea complicată situația oricum,când două creații ale aceluiasi demiurg sovietic,lassallisto-engelsisto-bebelisto-lukacsisto- marxisto-leninisto-troțkisto-stalinist au ajuns să se dușmănească,transformând velico-rușii și malo-rușii în inamici de moarte…zeul(sau Dumnezeul)care i-a creat,să-i despartă sau să-i împace,că bani și averi le-a dat pe săturate… trăirea religioasă nu are nimic de-a face cu crima…iar,noi,stigmatizații,care trebuie să dispărem „în vârtejul revoluției mondiale”(cum a hotărât fără drept de apel unul dintre acești demiurgi),facem ce putem ca să mai încăpem pe lumea asta unde ni se spune de secole că nu prea avem ce căuta…mereu stăm în calea celor „aleși”,orice am face…nu e cazul să ne încăpățânăm în halul ăsta
A ramas Culianu fara un mizilic,o tartina cu zacusca,un Coca Cola rece,sarea si el un pranz, numai cu hava nagila ii incantau urechile
probabil nu e ziarist daca l-au refuzat, e doar trumpist
Astia or sa ne puna sa ne taiem imprejur, doar ca sa semanam cu neamul lor. Cand ma uit la ei, mi se face greata.
Exceptional articolul dlui Culian! Am aflat cu ce se ocupa ambasadorul Romaniei la Washington: cu tocarea fara jena a banului public in vremuri de criza! Cine l-a trimis pe lacheul Muraru in capitala americana? Nimeni altul decat presedintele-turist de sub 10%, Iohannis, drept recompensa pentru culesul scamelor de pe paltonul aruncat pe capota Mercedesului prezidential!
Face si el ce-a vazut la primul turist al tarii.Pai ce ? El poate si ceialalti politiceni nu ? Are balta peste.Mai facem un imprumut extern,mai vindem o hidrocentrala ,un zacamant de gaze sau pamant agricol.Trebuie multumita toata lumea politica,ca doar fraierii platesc nota de plata.Din cate imi aduc aminte datoria externa e de 150 de miliarde de coco,din care doar plavanul de lux a cheltuit pe excursii 10 miliarde cu rezultate zero.Daca ai ea cineva la puricat pe plavanii astia de lux mai mici va iesi lumea in strada cu furci si topoare ,cu siguranta alte zeci de miliarde de coco au ,,spart,,sa se simta ei bine.Uite de asta cheltuielele alesilor au fost trecute pe lege tot de ei ,,secret de stat,,sa nu mai stie prostii cat se cheltuie din banii lor.Pe noi ne mai scoate din rahatul asta doar o noua revolutie..Daramat totul cu buldozerele,averile ,,alesilor,,confiscate pana la ultimul ban si ei trimisi la sapat un nou canal la harlet si lopata.Alta iesire nu vad,pana nu ne termina de tot.
Pe 24 iulie 2019 pompierii din NYC au declarat ca au dovezi ca mossad si cia au plasat exploziv in turnurile gemene si cladirea 7 din wtc inaintea asazisului atac terrorist din 11 Sept 2001…sua e condusa de jidanilor si tradatori americani vinduti israelului asasinii a 3000 de americani ..israelul primeste 4.8 miliarde annual ajutor military…
(II): Ori astazi, fanatizarea, si tot de catre SUA, în tentativa lor de-a pune mâna pe petrolul arab, a unor grupuri bine tzintite de musulmani, care si comit atentate teroriste. Djihadul sfânt. Petru care restul credinciosilor (greco-catolicii extremisti din Ucraina, inclusiv), sunt „infideli” si trebuie exterminati. Un grup de exterminatori în fata altuia, cu alte cuvinte. Antisemitismul opunând mai multe grupuri religioase evreilor (si din motive religioase, nu etnice) si fiind si una din componentele WW2, si-a unei enorme manipulari de masa care dateaza de mii de ani. Imparartul roman Hadrian expunându-si public antisemitismul. Desi, pe de alta parte, exista si evrei antisemiti (unele din ultimele exemple fiind Zelenski, Arestovici, Bernard Henry Lévy, Kolomoiski). Felicitari pentru articol, @ Grigore I. Culianu, subscriu. Banuiala mea fiind, privind autoritatile SUA, ca discrimineaza din motivul pentru care si-n Ucraina li se da foc bisericilor ortodoxe, acelasi care a declansat si teroarea împotriva rusofonilor din Estul tarii, respectiv a rusilor (si românilor), adica: ortodocsii nu sunt „de partea buna” a credintelor religioase, „a Istoriei”, cum ar spune, „eufemistic”, Obama. Si fiindca România si-a privatizat (= vândut pe gratis) toate bogatiile naturale. Nu mai are nici un atù. Nici macar un Om de Fier (de tipul Stalin, de Gaulle, desi atuurile respectivilor erau fara comparatie cu alea, modeste, pe care le-a avut -fiindca nu le mai are, si le-a distrus, prin slugarnicie -România). Slava lui Isarescu, Nastase Adrian si complicilor, si-acuma, Ciuca (general!), Ciolacu (lashul semidoct care-i roade pe altii), Johannis si restului tradatorilor de neam si patrie! PS : ambasadorul (cui ?) Muraru si cheltuielile somptuoare ale individului din banul public (adica impozitele si taxele populatiei) : subscriu.
(I): Numai un concert în celebrarea „libertatii religioase”, mai lipsea, @Culianu, draga! Peste tot, dar PESTE TOT PE UNDE-SI IDENTIFICA PRAZILE, SUA SE FOLOSESC DE RELIGIE. Arme de distrugere masiva. Exemple recente, Ucraina, unde regimul (greco-catolic) darâma bisericile si catedralele ortodoxe si le închide preotii. Si mai înainte: greco-catolicii români au fost folositi, si tot de SUA, în asa-zisa „lupta împotriva comunismului” (Cornea Doina, Boila, Coposu …) în România. Despre care se stie ca s-a terminat c-o lovitura de stat sângeroasa. Revolutia franceza, laica, distrugând bunurile materiale si vietile preotilor („refractari”) din tara, cf. masacrele de pe Valea Loarei, înecarea si-a credinciosilor, si-a preotilor. Inchizitia (franceza, în represiunea catharilor, spaniola, în represiunea catharilor, evreilor, oamenilor politici, de stiinta si cultura), protestantismul în Anglia (persecutia catolicilor), razboaiele religioase si acolo, si-n tarile germanice, ultimele, soldate cu pacea (iluzorie) de la Westfalia (1648, dupa Razboiul de 30 de ani, în care Franta îsi persecuta proprii protestanti, ajutându-i, însa, pe olandezi împotriva Habsburgilor din Spania, putin dupa ce tot în Franta fusese Noaptea Sf Bartolomeu, 1572, în care parizienii, catolici, îi masacreaza pe protestanti, însotitorii lui Henry IV, protestant, veniti la casatoria lui cu Margareta de Valois (regina Margot), fata Ecaterinei de Medicis si a lui Henry al II lea. Si povestea continua pâna la vremurile strabune, când zeilor le erau oferite sacrificii (umane, inclusiv si mai ales).
Sluga, dupa chipul si asemanarea stapanului. Drama Romaniei si a romanilor : inflatia de cozi de topor si tradatori.
Domnule Culian , vei astepta raspunsul ca si noi . Mult si bine.Plus ca noi nu avem raspunsul la : Cine- a tras in noi dupa 22(decembrie)? Cine sunt resposabili de „Colectiv”de arsii de la Piatra Neamt, Giulesti , Bagdasar ,etc.Probabil ca „ciuma rosie”pisideii. Ceilalti „nici usturoi n-au mincat ,nici gura nu le miroase”. Cu stima.