Un incendiu a izbucnit, joi, la mansarda unui hotel din municipiul Dej, flăcările întinzându-se pe aproximativ 1.000 de metri pătraţi, însă potrivit primelor informaţii nu au fost înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.
„Intervenţie pentru stingerea incendiului ce a cuprins mansarda unui hotel din Dej: incendiul se manifestă generalizat la mansarda hotelului cu patru niveluri, aproximativ 1.000 metri pătraţi. Nu sunt anunţate până în prezent persoane care să solicite consult medical”, precizează informarea ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului pompierii acţionează cu cinci autospeciale cu apă şi spumă şi două autoscări, iar suplimentar au fost solicitate în sprijin trei autospeciale de stins incendii şi două autoscări din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca, Detaşamentul Turda, precum şi de la ISU Bistriţa-Năsăud