Prima dintre echipele din SuperLigă care își programase deja reunirea lotului în vederea începerii pregătirii de vară pentru noul sezon era, conform organigramei, Petrolul Ploiești.
Prahovenii au evoluat sezonul trecut, în a doua parte a acestuia, în play-out, dar fără drept de a participa la lupta pentru play-off-ul de Conference League, din lipsa licenței europene.
S-au salvat de la retrogradare și inclusiv locurile de baraj pentru supraviețuire cu o etapă înainte de final. Problema este că va fi foarte greu pentru antrenorul Laszlo Balint să își poată pune la punct strategia pentru viitorul sezon ca urmare a gravei situații financiare existente.
Sunt deja nouă jucători absenți la reunirea de luni a lotului, unii plecați pentru că le-au expirat împrumuturile (Irobiso, Musi, Denis Radu), alții au fost la final de contract și nu au acceptat unul nou (Meijers, Jair, ambii piese fundamentale în apărare și la mijloc), Takayuki Seto și Garutti sunt cu acceptul clubului în vacanțe mai prelungite în Japonia și respectiv Brazilia, camerunezul Doua e în recuperare după o gravă accidentare și Răducan, cu operație la ligamente, e abia în primele luni de recuperare.
Problema arzătoare însă sunt banii. Este foarte multă nemulțumire în lot și cea mai mare parte dintre jucătorii care mai figurează în scripte ca fiind ai Petrolului vor să plece, deoarece nu li s-a mai achitat nici un drept financiar de nu mai puțin de trei luni! Cu toate acestea conducerea a fixat deja două perioade de pregătire, una internă și alta cu meciuri amicale în Austria sau Slovenia.
În aceste condiții, de comun acord cu antrenorul Balint, conducerea a decis ca reunirea lotului să fie amânată pentru vineri, 7 iunie. Cam pe atunci ar trebui să apară și japonezul Seto și brazilianul Garruti. Momentan, cu asemenea probleme, singurul posibil transfer ar fi al fundașului Alexandru Stănică, 21 ani, care vrea morțiș să plece de la Chiajna pentru a juca oriunde în SuperLigă.