Casa Roxanei Mînzatu, subiect de controverse

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, a declarat marţi că locuieşte în casa în care

De B C
Casa Roxanei Mînzatu, subiect de controverse

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, a declarat marţi că locuieşte în casa în care

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, a declarat marţi că locuieşte în casa în care s-a născut, pe care a cumpărat-o şi a modernizat-o legal, iar imobilul nu este monument istoric.

„Este vorba despre locuinţa în care m-am născut, în care mama mea stă din 1974, o casă de 60 de metri pătraţi în care am trăit până la 30 şi ceva de ani. Părinţii mei au fost chiriaşi la stat, eu m-am născut chiriaş la stat în această locuinţă de 60 de metri pătraţi. M-am căsătorit, am preferat să facem toate demersurile să rămânem acolo şi nu să ne mutăm în altă parte. Locuiesc, deci, în casa, curte colectivă cu alte şapte familii, în care m-am născut şi trăieşte familia mea, despre un astfel de imobil vorbim. Singura locuinţă pe care am avut-o vreodată, singura pe care familia mea a avut-o în chirie. Această locuinţă a fost solicitată spre cumpărare încă din 1996, când trăia tatăl meu. Tata a murit în 2004, a făcut nenumărate solicitări de cumpărare la entitatea din Braşov care deţinea acest imobil, pentru că el cădea pe noi, ploua prin acoperiş, nimeni nu a făcut niciodată nicio reparaţie la acest imobil. Este o fostă şură”, a explicat Mînzatu, la Palatul Parlamentului, după ce a fost audiată în comisiile parlamentare.

Roxana Mînzatu a precizat că soţul său a preluat toate demersurile cu privire la cumpărarea casei.

„A durat nişte ani. Casa am achiziţionat-o în 2009, am extins-o, am modernizat-o, trei dormitoare avea şi înainte, trei are şi acum. Trăim trei adulţi acolo. Am făcut această modernizare a locuinţei. Soţul meu este cel care s-a ocupat de toate demersurile, el s-a ocupat de intabularea clădirii, cu acte, cu arhitect, cu firmă de proiectare, în 2012 – 2013 a intabulat-o. Suprafaţa pe care o are acum este de 130 de metri, în total. Plătim impozit din 2013, este intabulată cu acte. Este scoasă de la monumente istorice prin procedura legală, pentru că este un corp de clădire (…) aflat în fundul unei curţi colective”, a completat ea.

Presa a relatat că Roxana Mînzatu şi-a extins casa din Braşov, monument istoric, fără să aibă autorizaţie de construire.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. „în care mama mea stă din 1974”

    -să o pho’otă dracii:
    le dăm voie!

    (maxtor e expert in trishari,
    rase si jigodii)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate