Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marti cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Kathleen Kavalec.
Cei doi au discutat subiecte esențiale pentru consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, anunță biroul de presă al Guvernului.
„Am discutat astăzi cu doamna Ambasador Kavalec despre găsirea de noi oportunități comerciale și investiționale, astfel încât relația dintre statele noastre să își atingă potențialul atât pe zona de apărare și securitate, cât și în ceea ce privește latura economică“, a scris și premierul pe Facebook.
Oficialul român a mai precizat:
În ultimul an, Statele Unite au urcat în top 4 investitori străini în România. Este o realitate care demonstrează că Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA a început să capete și o valență economică semnificativă.
 
De asemenea, i-am mulțumit doamnei Kavalec pentru sprijinul acordat de Ambasada SUA la București în cadrul procesului de evaluare pentru includerea României în 
#ProgramulVisaWaiver, care se află în curs de finalizare. A fost un efort coordonat al Guvernului și al partenerilor noștri americani în urma căruia, în viitorul apropiat, românii vor putea călători fără vize în SUA.
 
 
Totodată, ne-am propus să lucrăm în continuare împreună pentru a întări Parteneriatul Strategic sub toate aspectele, în beneficiul cetățenilor noștri.
 
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
							
						 
Sper sa nu fi pus Romania de un RAZBOI cu Rusia!.