Andreas Treichl, şeful Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, a declarat că nu ar spune nu dacă una din cele patru bănci cu capital grecesc prezente în România ar fi scoasă la vânzare. ”Nu aş spune nu”, a menţionat Treichl la Viena în conferinţa legată de prezentarea rezultatelor Erste în trimestrul doi. Deocamdată, susţine acesta, niciuna dintre cele patru bănci (Alpha Bank, Bancpost, Piraeus Bank şi Banca Românească) nu este de vânzare.
Potrivit lui Treichl, Alpha Bank şi Bancpost sunt într-o situaţie financiară destul de bună şi sunt suficient de mari ca să prezinte un interes pentru achiziţie. Erste a cumpărat BCR acum 10 ani, plătind o sumă foarte mare – 3,75 miliarde euro pentru 60% din acţiuni.
În afară de austriecii de la Erste, şi maghiarii de la OTP şi-au arătat interesul pentru băncile greceşti, după ce grupul mamă a anunţat că vrea să achiziţioneze Piraeus Bank.
În România sunt prea multe bănci, astfel încât toate să poată să facă profit şi să se dezvolte. Din acest motiv presiunile spre o consolidare sunt din ce în ce mai mari, mai ales după criză.