Egiptul, plan aprobat pentru reconstrucția Fâșiei Gaza

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi

De L.V.
Egiptul, plan aprobat pentru reconstrucția Fâșiei Gaza

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat marți, în cursul unui summit arab privind viitorul Fâșiei Gaza, devastată de război, că planul sau de reconstrucție pentru acest teritoriu palestinian a fost adoptat de către liderii arabi, relatează AFP.

‘A fost aprobat’, a declarat președintele Sissi în cursul sesiunii de închidere a summitului Ligii Arabe, care a avut ca scop adoptarea unui plan alternativ la cel al președintelui american Donald Trump, care a propus plasarea teritoriului palestinian sub controlul SUA și mutarea populației spre state vecine Egiptul și Iordania.

Egiptul a prezentat un plan de 53 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru a reconstrui Fâșia Gaza, bazat pe ajutoare de urgență, reconstrucție și dezvoltare economică pe termen lung, potrivit unui proiect de document citat marți de AFP și dpa.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se-ntample chiar ție, fiindcă situația Romaniei și a poporului român seamănă leit cu Palestina și poporul palestinian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.