Din momentul în care au început protestele stradale, liderii politici mai mici sau mai mari și-au dat frâu liber gurii. În loc de argumente şi dialog deschis cu societatea, au început aversele de dejecții verbale, care mai de care frizând direct insulta și calomnia la modul cel mai grosolan. Protestatarii din pieţele României au fost jigniţi fără întrerupere. Dar nici politicienii n-au scăpat. S-au beștelit mai ceva ca în mahala unii pe alții.
În baza gravității ofenselor și a numărului imprecațiilor se poate forma o imagine despre cum privesc liderii politici protestele din stradă şi mai ales cum tratează ei populaţia României. Dispreţul, jignirile, ponegrirea sunt etaloanele valorice după care unii baroni locali sau centrali, corupţi şi cu statut de infractori, poartă respect populaţiei ţării.
Vicepreşedintele ALDE Cătălin Beciu susţinea, pe Facebook, în debutul protestelor, că manifestaţia din Bucureşti ar fi una „nazistă“, la care au participat nişte „cretini“ şi „animale“. Mai mult, Beciu a ținut să le transmită protestatarilor că „îi e scârbă de ei“. De la Constanţa, consilierul judeţean PSD Sabrina Maria Nedelcu îi întreabă pe protestatari cu ce „cotizează“ la stat. „Da’ tare deştepţi sunteţi, sclipitorilor! Şi poate îmi spuneţi şi mie care este munca voastră şi cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care vă duceţi de la 9 dimineaţa la proteste? Putorilor!“, a scris Sabrina Maria Nedelcu pe pagina ei de Facebook.
Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut și el să completeze galeria calomniatorilor. Acesta a declarat că va susţine în partid ideea menţinerii actualului Guvern, care „să aibă tăria să reziste tuturor manipulărilor“. Liderul social-democraţilor vasluieni a afirmat că el face parte din „aripa talibană“ a PSD şi că nu-l interesează „nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva“. O altă tânără speranță a PSD, fiica baronului de Dâmbovița Adrian Țuțuianu, nimeni altul decât noul președinte al Comisiei de monitorizare a activității SRI, s-a luat și ea în gură cu oamenii din stradă. Ruxandra Țuțuianu i-a făcut pe protestatari „niște oi care urlă neinformat“ și care lasă „mizerii“ în urma lor.
„Dacă tot ieșiți ca oile în Piața Victoriei, cu toate că nu-mi pasă câtuși de puțin de urletele voastre prost informate, îmi pasă de ce văd că lăsați în urmă! Nu e de mirare că ieșiți ca în junglă, sunteți un haos desăvârșit! ADUNAȚI-VĂ MIZERIILE, STICLELE, HÂRTIILE, MÂNCAREA DE PE JOS! Ajung bătrânii să strângă după voi! Mi-e scârbă!“, și-a manifestat iritarea fiica deputatului, angajată a Ministerului Afacerilor Externe.
Dragnea sau Ali Baba și cei 40 de hoți
Preşedintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost și el, și PSD, și ALDE numiți în fel și chip de către vocile străzii. Însă pesediștii s-au trezit apostrofați și în Palatul Parlamentului de către aleșii USR. Liderul PSD a fost întâmpinat la Parlament, unde se desfășura o şedinţă a Comitetului Executiv al partidului, de mai mulţi parlamentari USR care au strigat „hoţii“. La rândul său, Dragnea n-a ratat ocazia să le dea replică, însă la modul diplomat. Șeful Camerei i-a întrebat pe parlamentarii lui Nicușor Dan dacă au venit în Casa Poporului cu bâte şi petarde, aluzie la violenţele din stradă consumate în seara de 1 februarie. Tirul de insulte și calomnii cu care au fost tratați cei din conducerea PSD le-a activat „sistemul imunitar“ și micilor pesediști. În apărarea șefilor cei mari a sărit până și o consilieră a deputatului Ilie Toma. „Scârbiţi de ciumele de voi. Aşa ne simţim (…). Am o greaţă de dau în hepatită. V-aş teleporta pe toţi în India“, le-a transmis Alisa Bencău protestatarilor. Tânăra a şters apoi postarea, dar a continuat mesajele jignitoare pe blogul său. „Bătăuşi. Huligani. Drogaţi. Răzvrătiţi. Anti-sistem. Fără ocupaţie. Anarhişti, le-aş spune. Liberalişti, îşi spun. Nu generalizez şi nu spun că toţi care hăuie pe străzi de vreo lună sunt la fel. Ăştia sunt cei pe care îi cunosc eu. O bună parte se droghează la greu, deci încalcă constant legea de ani de zile. Nu suportă poliţia şi legile. Dar ce contează?“, a mai punctat consiliera deputatului PSD.
Omerta, impusă la Parlament și ministere
Angajații din majoritatea ministerelor au fost sfătuiți de către superiorii lor ierarhici să-și vadă de treaba lor și să nu se implice în protestele de stradă. După ieșirile dezlănțuite ale unor consilieri parlamentari, aceleași indicații s-au dat și la Palatul Parlamentului.
Chiar dacă li s-a pus pumnul în gură, o parte dintre funcționarii publici au refuzat să se conformeze și continuă să combată pe rețelele de socializare sau direct în stradă. Și asta, în condițiile în care Statutul Funcționarilor Publici, respectiv Legea 188/1999, stipulează clar la articolul 27, alineatul 1, că „dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat“.