
”Patriarhia Română îşi exprimă deschis îngrijorarea şi dezaprobarea cu privire la marşul Bucharest Pride, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile)”, potrivit unui comunicat transmis joi.
Totodată, Patriarhia Română adresează un apel tuturor credincioşilor ortodocşi ”să intensifice rugăciunea pentru familia creştină, să nu răspundă provocărilor venite din partea participanţilor la marşul Bucharest Pride şi nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent faţă de aceştia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române”.
”Pentru Biserica Ortodoxă Română, aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri şi pentru copii inocenţi. Învăţătura creştină, bazată pe Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noţiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat şi o femeie, instituţie întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)”, arată Patriarhia în conunicat.
Bucharest PRIDE 2025 va avea loc sâmbătă, marcând 20 de ani de când comunitatea LGBTQIA+ din România îşi revendică drepturile în stradă, afirmându-şi vizibilitatea şi apărându-şi demnitatea, anunţă organizatorii. În prima săptămână a lunii iunie, evenimentul este în plină desfăşurare şi anunţă un maraton de concerte, spectacole, proiecţii de film şi întâlniri comunitare dedicate persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer, intersex, asexuale (LGBTQIA+) şi tuturor celor care cred în iubire şi egalitate.
Este un dezmat si o coruptie in BOR de nimeni nu isi inchipuie nimeni. Numai Mertane,Bmw-uri si de astea de urla banii pe popime de nu stiu ce sa mai faca cu atata avutie.
Nu aveti voie sa interziceti voi viitorul sau evolutia omenirii si planetei.
Cine este in eroare? Cel care stie ca traieste in pacat si alege ca asa sa-l vada ce a ajuns Dumnezeu, sau BOR care se preface ca e raiul pe pamant cand nu e?
Unde e 0 si unde 1? Explicati-va!
Patriarh cu două fețe… ca curul! Mucușor dă banul, așa că…
Corect. Bine zis
În loc de prea fericit, i-aș spune ipocrit , că dacă dădea o asemenea repudiere a marșului poponarilor, de care se știa că a fost aprobat de Nicușor încă înainte de turul doi, cu siguranță că altul era rezultatul alegerilor !
Acum, nu face decât să stârnească furie și dezamăgire .
Te-ai dat cu cel cu coarne , prea fățarnicule ! 😎
Tre sa fii tamp sa i opresti. Dar isi pot spune marsul diversilor nu toate literele+ si sa respecte sarbatoarea lui Dumnezeu da a fost Iisus urmeaza Sf,DUH si apoi Sf. Treime deci e ziua cea mai tare din an luni. Nu puteau sa faca si ei miercuri? Asa tare e iubirea de castan? Ce io da u buzna in club la ei de rev si ma pup cu femeia gol cu talanga danga langa?
Patriarhului sa-i fie rusine! La alegeri, Biserica Ortodoxa Romana n-a luptat impotriva dezmatului. Cuvantul de ordine a fost ca preotimea sa nu faca trafic de opinie. E o nerusinare din partea BOR sa vina acuma cu proteste scancite. BOR ori lupta pentru cauza religiei, ori, daca nu, sa tina nasu-n jos!
Tarziu Preafericite, foarte tarziu. Pe noi ne-ai pacalit dar Dumnezeu a vazut si te-a cantarit…