Joi, 28 august, de la ora 21:30, Arena Națională va fi luată cu asalt la returul play-off-ului de calificare în noul format al Europa League dintre FCSB și Aberdeen. În tur, în Scoția, bucureștenii au condus cu 2-0, s-au trezit cu eliminarea gratuită a lui Cisotti, care va lipsi la acest meci și pe un forcing al gazdelor au fost egalați, golul de 2-2 venind în minutul 89. Partida va fi transmisă în direct pe PRO TV, Becali acceptând ca toată lumea să poată vedea jocul în direct să plătească o importantă sumă de bani, dar și pe platforma VOYO.
750 de scoțieni sunt prezenți la București, dar vor fi în netă inferioritate față de fanii FCSB și la meci se va afla pentru prima dată în acest sezon deloc reușit până acum și Gigi Becali. Care spune că a luat această decizie deoarece nu poate rata sărbătoarea care va fi pe teren și în tribune după meci.
Becali a avut timp și de ironii la adresa Craiovei și a Clujului, spunând că oricum FCSB va evolua, indiferent de rezultat, pe tabloul principal al unei cupe europene, în cazul nedorit al unui rezultat negativ, urmând a coborî la nivel de Conference League, în timp ce Clujul e deja out după 2-7 în Suedia, cu Hacken iar oltenii dacă turcii întorc rezultatul din tur vor fi out din Europa.
Gigi Becali spune că obiectivul e ca echipa sa repete parcursul din ediția precedentă din Europa League, care a adus 12,5 milioane euro și că se va lupta inclusiv pentru câștigarea trofeului dacă Varga va accepta oferta sa cu banii jos de 4 milioane euro pentru Louis Munteanu.
Este foarte important pentru club, dar și pentru țară. E foarte greu să ajungi în grupele Europa League. Băieții sunt concentrați pentru mâine, vom da totul ca să câștigăm. Este cel mai important meci al sezonului.
Accederea în Europa League este ceva uriaș pentru club, pentru România. I-am dezamăgit în ultima perioadă pe suporteri, este un motiv în plus să câștigăm mâine și să îi facem mândri. Avem jucători inteligenți, nu au nevoie de discursul meu, știu deja că trebuie să dea totul. Dacă nu dai totul într-un joc, nimeni nu-ți va da nimic. Au înțeles, nu au avut nevoie să audă asta de la mine. Sunt sigur că mâine vor afișa atitudinea corectă pentru a câștiga meciul. – ELIAS CHARALAMBOUS
Ne așteaptă cel mai important meci de până acum. Cumva, mi se păreau mai importante cele din Champions League, dar asta ne-a mai rămas acum și trebuie să privim încrezători. Ne așteaptă, cu siguranță, o finală mâine.
Nu am avut rezultate bune în ultima perioadă, ne apasă acest lucru, dar știm cu toții că mâine este un meci important care poate schimba totul în acest debut de campionat. Obiectivul principal a fost Champions League, acum mă gândesc la ce a mai rămas. Cu toții vrem să ne calificăm în Europa League.
Va fi un meci total diferit. Acolo, cumva, și atmosfera, și fanii, și totul a fost de partea lor. E normal. Știm că totul va fi cu noi, așteptăm foarte multă lume la stadion, ne vor susține și trebuie să arătăm mult mai bine.
Deși în tur am simțit că am fost echipa de anul trecut, am știut ce vrem de la acel meci. Păcat că pe final am primit acel gol și ne-au egalat. Dar știu că vom da totul mâine. Fanii vor fi prezenți la stadion și vrem să arătăm că vrem să intrăm în Europa League. – DARIUS OLARU
Echipe probabile
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic- Șut, Lixandru – Miculescu, Olaru, Tănase – Bîrligea.
Rezerve: Zima, Kiki, Lixandru, Politic, Oct. Popescu, Edjouma, Graovac, Alhassan, Radunovic, Alibec
Antrenor: Elias Charalambous
Aberdeen: Mitov – Jensen, Dorrington, Milen, Molloy – Palaversa, Nilsen – Milanovic, Aouchiche, Keskinen – Yengi
Rezerve: Suman, Vitolis, Devlin, Shinnie, Knoester, Polvara, Clarkson, Bilalovic, Boyd, Sokler, Lobban
Antrenor: Jimmy Thelin
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Espen Eskos // Asistenți: Jon Engan, Anders Dale
Arbitru VAR: Tiago Martins // Asistent VAR: Kristoffer Hagenes