Replică la comemorarea şi glorificarea pe Tik Tok a criminalilor de război horthyşti autori ai etnogenocidului antiromâesc din Transilvania.
Motto :
„În istoria Ardealului au fost nenumărate manifestaţiuni timp de sute de ani, al căror principiu fundamental era întotdeauna că poporul ardelean nu admite să se aducă VREO
HOTĂRÂRE PRIVITOARE LA TRANSILANIA fără a fi întrebat. Şi din motivul că adeseori s-a încercat a se hotărâ în mod arbitrar, peste voia lui, poporul din Ardeal a făcut în o
sută de ani trei revoluţii, ceea ce nu s-a întâmplat în istoria niciunui popor de ţărani.
Protestez în contra încercării ce se face şi de astă dată de a se hotărâ asupra soartei Ardealului fără a fi întrebat poporul român din Ardeal…Soarta Ardealului nu poate fi
determinată la masa verde şi nici între patru pereţi, oricât de distinse ar fi persoanele întrunite.
Soarta Transilvaniei trebuie să fie hotărâtă de însuşi POPORUL ROMÂNESC DIN
ARDEAL şi de curentele care mişcă acest popor, iar nu de persoane care nu sunt în funcţie de voinţa naţională.
Drept consecinţă, protestez împotriva faptului ca, Consiliul de Coroană să se pronunţe în ce priveşte arbitrajul de la Viena, care în realitate este un dictat.
Sunt de părere să NU SE ACCEPTE hotărârea adusă la Viena, ci să o respingem cu toată hotărârea şi cu orice risc.
Protestez ca să se repete cu Transilvania ceea ce s-a întâmplat cu Basarabia şi Bucovina..
Mai bine o înfrângere în lupte, decât o retragere ruşinoasă, decât pierderea unei provincii fără o lovitură de tun”. ( Iuliu Maniu, declaraţie din Consiliul de Coroană 30 august 1940 )
Primesc, tot mai des, din județele Satu Mare, Bihor, Sălaj și Cluj videoclipuri cu secvențe din filmele de epocă ale propagandei horthyste, prin care se glorifică postum „faptele de arme” ale honvezilor și jandarmilor unguri cu pene de cocoș veniți în urmă cu 85 de ani să înstăpânească Ungaria asupra pământului românesc răpit în urma arbitrajului italo-german (Diktatul de la Viena) din 30 august 1940.
Serialul ocupării nord-vestului Ardealului, postat pe „Tik Tok”, se deschide cu prima „descălecare” a regentului Miklos Horthy la Satu-Mare, în 5 septembrie 1940.
Amiralul radia de fericire. Gărzile i-au coborât calul alb din vagonul atașat trenului special, a încălecat și intră, în acorduri de marş triumfal, în „Piața Mare”a Sătmarului… Și-a scos din buzunar textul discursului și a început a declama apăsat fraze de-un primitivism medieval : „A sosit ora mult așteptată de a scutura jugul puturos(!?) al românilor.(…) Putem sta, în fine, față în față cu voi, frați unguri, fără a avea în preajmă români puturoși, opincari și mămăligari (!?) … De acum înainte vom rămâne împreună pentru totdeauna în Ardeal, pentru că așa au dorit marii conducători Adolf Hitler și Benito Musolini…”
Mulțimea adunată ovaționează frenetic. Regentul Horthy și prim-ministrul Pál Teleki primesc onorurile și strâng mâinile notabilităților din fața tribunei…
La Oradea descinde în ziua următoare, pe 6 septembrie la ora 14,00 întrând semeţ călare pe un cal alb în Piața Ladislau, astăzi Piața Unirii. Și tot așa, mai departe, până la SfântulGheorghe, unde pe 13 septembrie pecetluiește ceea ce poare fi consemnat în istoria Transilvaniei ca „septembrie negru românesc”.
Este vorba despre masacrele asupra populaţiei româneşti, „vinovată” de a se afla în calea ocupantului. Localităţi cu populaţie majoritar românească, precum: Ip, Trăznea, Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumărna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireş, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin, Sărmaşu, au cunoscut şi vor cunoaşte, în perioada imediat următoare, momente de inimaginabilă teroare.
Sunt imagini care, pe de o parte, redeșteaptă până la extaz revizionismul revanșarzilor, iar de cealaltă parte sunt greu de privit și înțeles, chiar și ca document istoric, deoarece ni se răsucesc sub cruci, în morminte, nesfârșitele șiruri seculare ale martirilor neamului românesc:
– de la cea mai mare și violentă răscoală țărănescă antinemeșească, pornită de martirii Horia, Cloșca și Crișan;
– de la Revoluția Românilor din Transilvania, care a proclamat la 3/5 mai 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj, independența Națiunii și a Bisericii Române,
– de la cei 40.000 de martiri din legiunile de moți ai lui Avram Iancu, potrivnici alpirii Transilvaniei la Ungaria;
– de la martirii masacrelor ce au urmat Marii Adunări Naționale de la Alba -Iulia, din 1 Decembrie 1918 și a celor căzuți în luptele cu hoardele bolșevice din Divizia Secuiască condusă de Béla Kun (inițial Béla Kohn) care a declanșat o vastă campanie teroristă în Transilvania, în special pe linia de contact a armatei române cu armata ungară;
– de la victimele masacrelor săvârșite în luna septembrie 1940 de horthyști în 16 localități din Ardealul de Nord : Nuşfalău, Zalău, Muntele Meseş, Trăznea, Ip, Cerişa, Marca, Camău, Cosniciul de Sus, Halmăjd, Nuşfalău-Plopiş – din judeţul Sălaj, Sântion- din judeţul Bihor, oraşul Huedin şi comuna Mureşenii de Câmpie- din judeţul Cluj şi comuna Sucutard – din judeţul Someş;
– până la cei peste 540 000 de cetăţeni români de altă etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii, marea lor majoritate trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau. Locul lor a fost luat, pentru „îmbunătăţirea” componenţei etnice ungureşti, de peste 400 000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate. Ulterior, când Armata Roşie a ocupat, prin sacrificiul armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte comunişti zeloşi, răsplătiți de Stalin prin acordarea cetăţeniei române şi crearea bantustanului „Regiunea Mureş Autonomă Maghiară.
Referitor la primele zile de aplicare a Diktatului sunt relevante mărturiile preotului militar Gheorghe Marian, care nota în jurnalul său de front:
„Cei care au trăit şi au văzut clipele de durere ale populaţiei din Ardealul cedat, nu vor uita niciodată. Armata de pe zona Ardealului cedat s-a retras. Vestita fortificaţie „Cercul de beton şi oţel” de la graniţa de vest, în care s-au investit sume fantastice, s-a evacuat cu întreg armamentul. Trenuri după trenuri tixite de populaţie dinspre Satu-Mare, plecau spre România. Ungurii săltau de bucurie şi aşteptau intrarea trupelor horthyste în Oradea. Deşi armata română şi autorităţile locale încă erau prezente şi fiecare la locul lor, populaţia maghiară din oraş pentru paza şi ordinea publică, a început organizarea în gărzi naţionale maghiare, care în grupuri, circulând pe stradă îmbrăcaţi civil însă cu ornamentaţia tricolorului maghiar la braţ şi pălărie, strigau: Horty, Csaky, Teleki.! Minden olah menjen ki! (Adică în româneşte:Toţi valahii să plece afară). Au plecat şi au mai rămas… (…)
În ziua de 3 septembrie seara m-am prezentat la regimentul meu din Sâmbăta (comună din apropierea orașului Beiuș). În baza ordinelor superioare, toţi soldaţii români, originari din Ardealul cedat, la cererea lor, erau desconcentraţi şi lăsaţi la vatră. Despărţirea lor de noi a fost jalnică şi dureroasă. La cantonul C.F.R. de pe linia Dobreşti, de la marginea comunei Sâmbăta, am ţinut celor care pleacă o mică cuvântare, împreună cu Comandantul Regimentului Col. Florescu V., exprimându-ne convingerea şi credinţa că în scurt timp iar vom fi uniţi. Ei au plecat desculţi, fără îmbrăcăminte corespunzătoare, la familiile lor, într-o altă ţară, sub o altă stăpânire. Ce soartă îi aşteaptă pe aceşti fraţi ai noştri, ne va destăinui istoria viitorului. Din comunicările de la radio a posturilor maghiare, pe care le mai recepţionăm şi noi care posedăm limba maghiară, suntem adânc consternaţi despre ştirile din care rezultă că, armata maghiară săvârşeşte multe crime, maltratări faţă de români. Această concluzie o fac din cuvântarea primului ministru Teleky, care a ţinut-o în parlamentul maghiar, convocat după ce a ocupat întregul Ardeal de Nord. El, Teleky justifică aceste maltratări şi crime cu următoarele:
„În noi ungurii clocoteşte sânge turanic, şi când la noi este nuntă, atunci curge şi sânge, iar la noi fiind acum o mare nuntă naţională, deci fără sânge nu se putea” .
( Extras din Col. r. dr. Constantin Moşincat,STRIGĂTUL DE DURERE AL ROMÂNILOR. ATROCITĂŢILE HORTHYSTE ÎN ARDEALUL OCUPAT (1940-1944), Editura TIPO MC, Oradea, 2017)
Cu asemenea cuvinte de ordine, administraţia hortystă a săvârşit în teritoriul ocupat în urma Dictatului de la Viena, numai în primii doi ani , peste 22.700 de atrocităţi, din care 991 de omoruri individuale.
Autorii, instigatorii şi complicii (în număr de 21) la masacrele săvârşite în cele 16 localităţi din Ardealul de Nord au fost condamnaţi în şedinţa publică a Tribunalului Poporului din Cluj, în 13 martie 1946. Sentinţa Tribunalului Poporului de la Cluj a fost confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război(Cfr. Arhiva SRI Fond P, Dosar 40022, vol. 3, p. 1-64).
Dintre condamnații la moarte în contumacie reține atenția Wass Albert. Descendent al unei familii de nobili transilvăneni, ce deţinea conace şi suprafeţe mari de pământ, Albert Wass a fost dovedit, pe baza unor mărturii solide, inclusiv maghiare, responsabil pentru masacrarea, pe 22 şi 23 septembrie 1940, a 14 români (printre care şi evrei), în localităţile clujene Sucutard şi Mureşenii de Câmpie.
În pofida vinovăţiilor de necontestat ale criminalului de război Wass Albert (Adalbert), conte de Czege şi Szentegyed (n. 1908, Răscruci, judeţul Cluj – d. 17 februarie 1998, Astor, Florida, SUA), istoriografia ungară îl consideră un nobil respectabil și om de cultură premiat de numeroase instituții academice din Ungaria. Wass Albert are cel puţin trei statui comemorative în România. Una dintre statui este „anonimizată” ca fiind a „Secuiului Rătăcitor” („Vandor Szekely”) şi a fost amplasată în parcul memorial din centrul municipiului Odorheiu Secuiesc. Busturi ale criminalului de război Wass Albert mai sunt amplasate în curtea şcolii din Lunca Mureşului (judeţul Mureş) şi în curtea bisericii romano-catolice din Reghin. Oficialităţi din Ungaria şi politicieni maghiari din România oficiază frecvent cultul lui Wass Albert. Lideri marcanţi ai UDMR şi ai altor formaţiuni maghiare sunt activ implicaţi în promovarea imaginii de „erou al naţiunii ungare” a lui Wass Albert, chiar dacă guvernul maghiar i-a refuzat, în timpul vieții, acordarea cetățeniei, iar postum reînhumarea în Ungaria și ridicarea de statui. ( Extras din Col. r. dr. Constantin Moşincat,STRIGĂTUL DE DURERE AL ROMÂNILOR. ATROCITĂŢILE HORTHYSTE ÎN ARDEALUL OCUPAT (1940-1944), Editura TIPO MC, Oradea, 2017)
Urna funerară i-a fost înhumată în parcul Castelului Kendy-Kemeny din Brâncovenești – Mureș, devenit loc de pelerinaj al extremiștilor unguri. (va urma)
Foto: Libertatea, 14 martie 2012
