
Nu doar FCSB a avut parte de o joie neagră în Europa ci și Universitatea Craiova. Adversarul din primul meci, Rakow, nu era unul de speriat, motiv pentru care sute de suporteri au însoțit echipa, extrem de optimiști că se vor întoarce cel puțin cu un egal.
Aveau însă să plece dezamăgiți după meci nu atât pentru că leii albaștri au pierdut cu 2-0, dar mai ales fiindcă a fost cel mai slab joc al alb-albaștrilor din acest sezon. Aceștia au avut o singură ocazie reală de gol, Baiaram șutând milimetric afară, la 0-0, chiar pe finalul primei reprize.
A doua parte a însemnat capitularea, condimentată cu cele două goluri. Primul a venit imediat ce echipa a intrat pe teren de la vestiare. Este foarte posibil ca și la olteni, așa cum se întâmplă la FCSB, imaginea importantului meci din weekend pe terenul campioanei să le fi dominat mentalul.
Internaționalul român al polonezilor, fundașul central Bogdan Racovițan, cu un joc fără greșeală, nu și-a putut ascunde mirarea față de evoluția atât de anemică a Craiovei: Ne pregătisem pentru o partdă grea, contra unei echipe extrem de ofensive, cu atacanți de mare valoare, care să ne pună probleme și toți am rămas șocați de faptul că ne temusem de pomană.
Am câștigat clar meciul, victoria este supermeritată, dar ne-a ajutat mult lipsa unei replici puternice din partea Craiovei. Vizionasem o parte dintre meciurile lor și eram convinși că va fi greu de tot, că vor veni periculos spre poarta noastră și când colo pe teren am fost numai noi. Puteam să mai marcăm cel puțin de alte patru-cinci ori, mai ales în prima repriză. Iar după ce au rămas în zece ne-am dat seama că nu mai putem scăpa victoria.
O CLONĂ MIZERABILĂ .