Cariera didactică nu mai este suficient de atractivă, conform raportului, iar renumerația superioară din mediul privat duce la o lipsă de resursă umană. Alte amenințări pentru resursa umană identificate în analiză sunt pregătirea deficitară a debutanților în metodologie și fluctuația cadrelor didactice.
În planul publicat pe site-ul instituției, IȘMB semnalează o lipsă de personal calificat pentru anumite discipline: fizică, educator, chimie, matematică, informatică.
În București, 779 de ore își caută personal care să le predea, conform unui raport publicat în 23 octombrie de IȘMB. Unele dintre acestea au rămas libere după demisii, conform documentului.
Educația a fost afectată de măsuri de austeritate și reformă. Norma profesorilor a fost majorată de la 18 la 20 de ore, măsură care a stârnit proteste. Un număr important de profesori au boicotat prima zi din anul școlar, iar sindicatele au organizat mai multe serii de proteste.
,,Cariera didactică nu mai este suficient de atractivă, conform raportului, iar renumerația superioară din mediul privat duce la o lipsă de resursă umană.” Chiar RENUMERAȚIE, ziariștilor? :D