Reamintim, Octavian Stroici, în vârstă de 66 de ani, şi-a pierdut viața, el fiind scos de sub dărâmături după 11 ore, în urma prăbuşirii parţiale a unui turn medieval, situat în apropierea celebrului Colosseum din Roma.
Dosarul deschis după prăbușire edificiului, care s-a petrecut în timpul unor lucrări de renovare, este unul amplu și vizează posibile acte de corupție, dar și fals în atribuirea contractelor de restaurare, finanțate prin fonduri europene PNRR.
Potrivit surselor judiciare citate de ȘtiriDiaspora, Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a cerut acces la dosar, fiind vorba despre fonduri europene din PNRR.
Anchetatorii vor să stabilească în primul rând cauzele tehnice care au dus la prăbușire, în al doilea rând modul în care a fost atribuit contractul și utilizate fondurile europene.
Società Giubileo 2025 este entitatea care coordonează proiectele majore de restaurare din Roma
Parchetul investighează posibile legături politice și contracte preferențiale, în contextul unei competiții pentru fondurile PNRR, însă autoritățile spun că nu au existat indicii privind aplicarea criteriului „celui mai mic preț” sau subcontracte neautorizate.
Proiectul fusese elaborat și supervizat de arhitecții Emiliano Mura și Federico Gigli, responsabil general al lucrărilor, iar execuția a fost atribuită prin licitație consorțiului Edilerica Appalti e Costruzioni SRL – Picalarga SRL, ambele specializate în restaurarea monumentelor istorice.
Ancheta tehnică este coordonată de un grup de ingineri și arhitecți italieni care au participat anterior la analiza prăbușirii acoperișului bisericii San Giuseppe dei Falegnami din 2018 — un incident cu asemănări structurale.
Luni dimineaţă, o parte a turnului medieval s-a prăbuşit, în timp ce mai mulţi muncitori, între care şi Octav Stroici, lucrau în interiorul edificului.
Doi dintre muncitori au scăpat teferi, iar un altul, un italian originar din Cosenza, a fost rănit grav, în prezent fiind în spital cu fracturi.
Stroici, care se afla la primul etaj al clădirii în momentul prăbuşirii, a fost prins sub dărâmături.
Deși stăpânit de groaza de a fi îngropat sub dărâmături, el a comunicat în permanenţă cu salvatorii, care au încercat să-l scoată în viaţă.
Ore în şir, salvatorii sosiţi la faţa locului au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l scoate pe român de sub tonele de moloz.
Torre dei Conti este un turn fortificat medieval din Roma, situat în apropierea Colosseumului şi a Forumului Roman. Construit în secolul al XIII-lea, turnul era unul dintre cele mai impresionante fortificaţii care dominau Roma medievală.
Clădirea a fost ridicată de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa la începutul secolului al XIII-lea şi era iniţial de două ori mai înaltă, dar a fost redimensionată după pagubele provocate de cutremurele din secolele al XIV-lea şi al XVII-lea.
Ai incercat sa ne duci cu pluta ……ba cu SPORTUL ba CU sotul , cu JUSTITIA ne-ai facut praf. Acum a inteles prostimea ROMANA ca acolo la SIBIU ,a fost si inainte de 1989 si dupa –*mai exista un cuib de viespi SA VA FIE RUSINE ca puteati fi IN CEL MAI RAU CAZ UN ROI de albine MIEROASE PT. ROMANIA…………….