Documentul, propus de Lia Savonea în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan, a stârnit nemulțumiri în rândul unor judecători ai instanței supreme. Aceștia au considerat că ar fi trebuit convocată Adunarea Generală a ÎCCJ.
Viorica Costiniu: „Șeful puterii judecătorești”
Viorica Costiniu afirmă că atribuția președintelui ÎCCJ de a reprezenta puterea judecătorească este clară și nu poate fi contestată.
„CSM cuprinde și procurorii, astfel că nu poate reprezenta puterea judecătorească în ansamblul ei. Șeful puterii judecătorești reprezintă toate instanțele și vorbește în numele tuturor”, a explicat magistratul.
Costiniu a subliniat că judecătorii ÎCCJ provin din instanțele sistemului și a criticat tendințele individualiste care pot destabiliza sistemul judiciar.
Critică la adresa judecătorilor anonimi
Costiniu a avut un ton dur față de judecătorii care au contestat asumarea acordului.
„La acest nivel, te-ai aștepta ca un judecător al ÎCCJ să cunoască prevederile constituționale, CEDO și jurisprudența internațională privind libertatea de exprimare și limitele ei. Altfel, dacă vorbește gura fără tine, că ești nevorbit, înseamnă că nu-ți sfințești locul pe care te afli”, a spus judecătoarea.
Ea a mai afirmat că președintele ÎCCJ vorbește în numele tuturor judecătorilor și că atacurile anonime reduc prestigiul instanței supreme.
Stabilitatea sistemului judiciar, în pericol
Controversa a început după ce Lia Savonea a confirmat că a propus acordul fără un vot al Adunării Generale a ÎCCJ, explicând că legea îi conferă această atribuție și că documentul stabilește principii de cooperare, nu norme interne. În schimb, unii judecători au considerat că Adunarea Generală trebuia convocată, invocând regulamentul instanței.
Costiniu susține că aceste dispute interne pun în pericol echilibrul între puterile statului.
„Vremelniciei celor care compun celelalte două puteri i se opune stabilitatea corpului de judecători, care formează un corp unic, unitar”, a precizat aceasta, avertizând criticii anonimi să se documenteze pentru a nu submina prestigiul instanței supreme: „Varianta prescurtată, anonimule judecător: înapoi la carte, că ne faci tagma de râs din vârful ierarhiei instanțelor”.
19:34 = ?
Având ȋn vedere comentariile de pe site ( ce am văzut şi ce mi s’a aprobat ) …… se poate trage concluzia că ȋncepând cu ora 18:30 nu se mai publică comentariile ? Ar fi bine să ştim .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Ieri a fost la fel … nu au fost aprobate deloc . Mă refer strict la comentariile mele .