Kovesi își apără abordarea „abruptă” în cazul Mogherini

Într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, Kovesi atrage atenția asupra mafiei chineze din UE și spune că nu intenționează să intre în politică

Kovesi își apără abordarea „abruptă” în cazul Mogherini

Într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, Kovesi atrage atenția asupra mafiei chineze din UE și spune că nu intenționează să intre în politică

Laura Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), atrage atenția asupra fraudelor uriașe cu bani europeni, în special asupra criminalității deseori violente care vine din China și apără acțiunile întreprinse în numele EPPO de procurorii belgieni, acțiuni considerate prea agresive de unele publicații europene. Kovesi, al cărei mandat se încheie în 2026, nu are vreun plan de a intra în politica. Totul într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Kovesi despre cazul Mogherini: Nu poți ascunde mizeria sub preș

„Îmi dau seama că se vorbește mult despre acest caz, iar acest lucru mă îngrijorează”, a Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu referire la cazul de fraudă în care fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută pentru 24 de ore. Ziaristul german a subliniat că ”la Bruxelles, unii critică modul de acțiune al lui Kovesi ca fiind prea abrupt”.

”Faptul că cineva lucrează la Bruxelles și ocupă chiar o funcție importantă nu îl face mai virtuos și cu atât mai puțin intangibil. EPPO a fost înființat pentru a se asigura că legea este aceeași pentru toți”, declară Kovesi. ”Nu poți pretinde că nu se întâmplă nimic atunci când ceva se întâmplă. Cea mai bună modalitate de a păstra încrederea nu este să ascunzi mizeria sub preș. Ea se păstrează făcând curățenie în casă și punând lucrurile în ordine. Acesta este ceea ce face democrația puternică, mai ales în aceste vremuri. Nu trebuie să fim percepuți ca fiind slabi!”

Kovesi: Atenție la mafia din China

Infracțiunile financiare din UE sunt la ”scară industrială”, spune Kovesi, care citează statistici Europol despre o pierdere de 50 de miliarde de euro pe an numai din fraudă în materie de TVA. Kovesi a atras atenția asupra criminalității organizate din China. ”Nu este vorba doar de bani. Este vorba de securitatea internă, pentru că vedem că în spatele acestor cazuri de TVA și fraudă vamală se află crima organizată. Asistăm la o invazie a unor grupuri criminale organizate din țări terțe, în special din China”, a spus ea.

”Acestea sunt grupări organizate la nivel internațional, flexibile și foarte specializate. Numai în „Operațiunea Amiral”, am identificat cinci grupuri criminale care obțineau 2,2 miliarde EUR prin activitățile lor”.

”Unele grupări oferă consiliere: Unde ar trebui să vă localizați afacerile? Care sunt punctele slabe ale legislației fiecărui stat membru? Au creat platforme online pentru a vinde bunuri. Aveau propriul lor sistem de comunicare. Și ceea ce era deosebit de deranjant era că începuseră să devină violenți. Oamenii cred mereu că criminalitatea financiară este despre „infracțiune cu guler alb”, despre avocați, contabili, specialiști. Dar mafia clasică își mută și ea afacerile aici”, spune Kovesi.

O dorință a EPPO: Investigarea ocolirii sancțiunilor

”Este mai puțin riscant, dar foarte profitabil. În traficul de droguri, riști să stai mult timp în închisoare. Dar dacă înființezi 100 de companii fantomă în cinci țări din UE, probabilitatea de a fi prins este destul de mică. Și chiar dacă ești prins, pedeapsa este foarte mică în unele state membre”, spune Kovesi.

Ea declară pentru FAZ că își doreste ca procurorii EPPO sa primeasca jurisdicie in ocolirea sanctiunilor impuse de UE. Acest lucru nu se întâmplă pe teritoriul unei singure țări. Și nu are rost ca lista sancțiunilor să fie suplimentată, dacă sancțiunile sunt ocolite. Nu promitem o soluție miraculoasă, dar, în calitate de agenție transfrontalieră de aplicare a legii, cu siguranță putem ajuta”.

Kovesi: Nu mă întorc în politică

Mandatul lui Kovesi, început în 2019 (Parchetul European a început să funcționeze efectiv în 2021) se va încheia anul viitor. ”În țara dumneavoastră ați condus recent agenția anticorupție și ați închis sute de politicieni. Ați fost demisă, iar guvernul român a încercat prin toate mijloacele să vă împiedice să deveniți procuror general european. Mandatul dumneavoastră se va încheia acum anul viitor. Aveți planuri după asta?”, întreabă FAZ.

„Nu. Există zvonuri că voi intra în politică. Dar am spus-o de multe ori și o spun din nou: nu intru în politică. Voi încerca să rămân aproape de justiție. De exemplu, dacă aș avea ocazia să împărtășesc experiențele mele cu tinerii procurori, aș fi bucuroasa să o fac”.

FAZ aruncă o umbră asupra activității procurorilor lui Kovesi

Interviul realizat de publicația germana pare un drept la replică acordat lui Kovesi. Interviul a venit la scurt timp după ce FAZ a publicat un articol de opinie care aruncă o umbră asupra acțiunilor procurorilor europeni conduși de Kovesi, considerate prea agresive și dure.

”La Bruxelles, apar îndoieli, în spatele ușilor închise, cu privire la oportunitatea acțiunilor autorităților belgiene, în numele filialei belgiene a Parchetului European. În ambele cazuri, nu a existat niciun risc de fugă, motiv pentru care nici măcar nu a fost formulată nicio cerere de reținere. Unii subliniază, de asemenea, că schimbul de informații interne în cadrul licitațiilor nu este cu totul neobișnuit”, arăta articolul cu pricina.

Federica Mogherini a fost reținută după ce Parchetul European a arătat că are „suspiciuni puternice” că regulile referitoare la „concurenţa loială” au fost încălcate atunci când Serviciul de Acțiune Externă  – SEAE (condus de Mogherini la acea vreme) a atribuit licitaţia pentru înfiinţarea Academiei Diplomatice în cadrul Colegiului Europei.

O zi de arest distruge o carieră

Articolul publicat de FAZ făcea referire și la scandalul Qatargate, din urmă cu exact trei ani. În acel caz, dovezile păreau copleșitoare. Au apărut apoi dubii legate de acțiunile poliției și justiției belgiene. Apoi, judecătorul care a primit dosarul a fost recuzat, din cauza unor afaceri pe care fiul său le avea împreună cu fiul unuia dintre acuzați. Trei oficiali UE au fost reținuți atunci vreme de patru luni. ”Nu au fost inculpați până acum, iar asta atrage atenția”, arată articolul FAZ.

”În timpul investigațiilor împotriva SEAE și a Colegiului Europei, suspecții au fost, de asemenea, luați inițial în arest, doar pentru o zi, dar acest lucru a fost suficient pentru a le pune capăt carierei. Mogherini a demisionat din funcția de rector, iar oficialul de vârf Stefano Sannino s-a pensionat”.

”Rămâne de văzut dacă ancheta va duce într-adevăr la un rechizitoriu, un proces și o condamnare. În orice caz, nu numai actorii UE sunt supuși unui control sporit, ci și justiția belgiană. Dacă neîncrederea care s-a acumulat nu este risipită, și aceasta ar fi un prejudiciu de durată”, se încheie articolul critic la adresa procurorilor.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.