În ianuarie 2025, Ilie Bolojan anunța o restructurare la nivelul Senatului, motivând că actuala organigramă „nu mai asigură funcţiile necesare desfăşurării unei activităti parlamentare eficiente”. Pe 30 mai, Ilie Bolojan anunța că procestul de restructurare a fost finalizat și că numărul de posturi a fost redus de la 796 la 649, ceea ce înseamnă o tăiere cu 20%.
Totodată, pe 1 februarie 2025, Biroul Permanent al Senatului a aprobat un memorandum în care era precizat explicit că printre principalele modificări în structura organizatorică a serviciilor Senatului se află „reducerea numărului de secretari generali adjuncți de la patru la doi”.
Discuții în Comisia de regulament din Senat
Două zile mai târziu, pe 3 februarie 2025, Senatul a adoptat Hotărârea 5 privind structura serviciilor Senatului. La articolul 3, alineatul 2 este stipulat faptul că „în activitatea sa, secretarul general al Senatului este ajutat de doi secretari generali adjuncți”. Mai mult, hotărârea are anexată și organigrama, care prevede două posturi de secretar general adjunct.

Aceeași organigramă este postată și pe site-ul Senatului.

Totuși, în realitate, Senatul are angajați, la 10 luni de la hotărâre, trei secretari generali adjuncți. Este vorba despre Izabela Chencian, Arany Vikarius și Mihaela Cătălina Bădoiu. Izabela Chencian a fost propusă de PSD, Arany Vikarius de UDMR, iar Mihaela Cătălina Bădoiu de USR.
Cotidianul i-a contactat pe Mircea Abrudean, președintele Senatului, și pe Mario Oprea, secretarul general al Senatului, pentru un punct de vedere. Niciunul nu a răspuns apelurilor telefonice sau mesajelor.
Surse din Senat susțin, însă, că motivul pentru care sunt în continuare trei secretari generali adjuncți este reprezentat de faptul că partidele nu au reușit să se înțeleagă între ele care să renunțe la funcție.

Între timp, salariile și beneficiile pentru cele trei secretare generale adjuncte curg. Un document din 31 martie 2025 arată că salariul pentru un astfel de post este de 21.863 de lei brut. La acest venit se adaugă și alte beneficii, cum ar fi mașină cu șofer pentru fiecare dintre secretarii generali adjuncți, dar și consilieri plătiți din banii Senatului.

Surse din Senat au declarat pentru Cotidianul că în ședința Comisiei pentru regulament a Senatului din 9 decembrie 2025 a fost discutat acest subiect. Nu pentru a renunța la unul dintre secretarii generali adjuncți, însă. Mai exact, Comisia a trimis Biroului Permanent al Senatului un raport prin care este eliminat cu totul numărul de secretari generali adjuncți care „îl ajută” pe secretarul general.
Amendamentul în acest sens a fost inițiat de AUR și adoptat în comisie. Angajații din Senat sunt nemulțumiți de această măsură și spun că ar putea da posibilitatea unor speculații care să permită angajarea unui număr și mai mare de secretari generali adjuncți. Surse politice au declarat pentru Cotidianul că raportul va ajunge în ședința Biroului Permanent al Senatului de luni, unde ar urma „să se clarifice situația”.

Angajații din Senat, revoltați: „Austeritate selectivă aplicată doar celor fără protecție politică”
Mai mulți angajați din Senat se arată nemulțumiți de această situație, în condițiile în care, spun aceștia, în cazul lor s-au aplicat tăieri de salarii, iar unii au rămas chiar fără loc de muncă după restructurarea făcută de Ilie Bolojan la Senat. „Funcționarii plătesc, politicul angajează”, au spus unii dintre angajați pentru Cotidianul, sub protecția anonimatului.
„Nu se mai respectă nimic din reorganizarea votată prin Hotărârea 5 a Senatului. De la momentul aprobării Hotărârii 5 și până azi, deși trebuia să rămână cu doi secretari generali, conform hotărârii, nu a fost demis niciunul. Deci au rămas în ilegalitate”, au mai adăugat aceștia.
Angajații se plâng, astfel, că este o „realitate profund nedreaptă și revoltătoare în Senatul României”.
„Sub pretextul reformei și al eficientizării, s-au operat reduceri de personal și tăieri de salarii care au afectat exclusiv funcționarii și angajații de execuție. Nu s-a tăiat însă nimic din zona de conducere, din funcțiile politice sau din aparatul de vârf. Dimpotrivă.
Într-un gest care sfidează orice logică a austerității, conducerea Senatului a decis că este «absolut necesar» să fie create noi funcții de secretari generali adjuncți, numiți politic, fără o justificare reală de necesitate instituțională”, au spus unii dintre angajații din Senat.
De asemenea, aceștia mai reclamă că nu mai este vorba de reformă sau austeritate, ci de „austeritate selectivă aplicată doar celor fără protecție politică”.
– pesede născut din lovitura de stat și asasinarea președintelui republicii
– grup infractional organizat