De cîte ori dau pe undeva de ONG-ul Declic, îmi vine în minte nu figura lui Anton Pann cu a sa „dacă nema putirință, geaba chichirez gîlceavă”, ci figura lui Ion Creangă, scăpînd din colțul gurii sale șugubețe altă formulare celebră: „cumplit meșteșug de tîmpenie”.
Sună la fix! Declic, un ONG născut din calculatorul unei perechi refugiate într-un sat, lansează adeseori pe net campanii care prefațează viitoarele măsuri ale statului român. Parcă de la distanță ar intra într-o stranie vibrație cu subconștientul gîndirii celor de la București, abia cățărați în fruntea țării.
Cu cîteva zile, săptămîni sau luni înainte, ei prevăd măsurile și inițiativele puterii. Și le pregătesc terenul, ademenesc opinia publică și lansează campania de „însămînțare” (elaborare) a legislației.
Mai săptămînile trecute, au lansat Petiția-chemare cu Nicușor Dan în fruntea luptei contra războiului hibrid. Acum, după ce documentarul Recorder a izbutit să fie pretext de incendiat scena publică, iaca mai lansează și Declic o petiție. Pică la marele fix. Parcă ar fi la comandă!
N-am putut să dorm și tocmai ce-am aflat:
„Dacă nici tu nu ai putut să dormi după ce ai văzut investigația Recorder despre cum justiția a fost capturată de un grup de interese și ai senzația că oamenii cinstiți pierd mereu, implică-te și semnează petiția Declic și Funky Citizens pentru reformarea legilor care ar trebui să protejeze dreptatea.
Da, semnez pentru modificarea Legilor Justiției.
Sute de mii de oameni au aflat direct ce spun magistrații onești de ani de zile, în cercuri restrânse: conducerea instanțelor și a parchetelor a ajuns sub influența unor politicieni și șefi din justiție conectați între ei. Investigația Recorder dă voce unor profesioniști care arată problemele din Justiție: dosare importante îngropate, abuzuri acoperite, marea corupție protejată.
În centrul acestei rețele de influență sunt nume care mențin controlul asupra funcțiilor de putere din justiție: Lia Savonea, judecătoarea responsabilă pentru închiderea unor mari dosare de corupție și pentru presiuni prin Consiliul Superior al Magistraturii, și Cătălin Predoiu, politicianul etern ministru la Justiție, care a girat multe dintre legile ce au permis consolidarea acestui control politic”.
Ați înțeles? Cei care au vorbit la Recorder sunt „magistrații onești”. Restul pînă la 10 mii sunt vai de capul lor sau nemernici, agățați în rețele de influență. În centrul rețelelor, Lia Savonea și Cătălin Predoiu, cei care trebuie debarcați pentru a oferi lui Nicușor Dan posibilitatea de a-și numi oamenii la toate Parchetele, la Serviciile secrete, la Poliție.
Semnați și sprijiniți schimbarea Legilor Justiției pentru, că fără modificarea lor, ai lui Nicușor nu pot face nimic!
Ce trudă suspectă, telepatică, de ONG hipermilitant, Declic este ancorat pe net la proletariatul nostru digital și este mereu pus pe treabă. Adică să ajute la mișcări importante unde Puterea este aproape neputincioasă. Mai simplu. Îi prestează la modul oengistic un serviciu tip „mură-n gură”!
Să vedeți ce alte campanii și petiții au mai comis cei doi de la Declic, sprijiniți de voluntari și de nu știu cine (aici chiar este chchirez gîlceavă!).
Ca să nu vă trmit pe net, copiez și eu cîteva titluri de campanie de pe prolificul și agitatul lor site:
– Fără hidrocentrale în parcuri naționale, Opriți Hidrocentrala de la Răstolnița, Nu prelungiți licențele miniere la Roșia Montamnă și Certej, Vrem acces liber în păduri, Nu mineritului industrial la scară mare în Europa, Rauri: Stop finanțării pentru proiectele comuniste, Salvați rîurile de hidrocentrale ilegale în arii protejate, Judecători Onești, revocați-o pe șefa CSM, Cerem demisia șefului poliției Prahova, Opriți cumpărarea presei de către partide (nu infestarea ei de SRI-precizarea mea), Contraceptive gratuite pentru tineri, Cerem revizuirea hotărîrii din dosarul Gheorghe Ursu, Vrem acces gratuit la servicii psihologice, Opriți propagarea extremismului în mediul on line (și nu mai rîdeți de Nicușor Dan-precizarea mea!) tăiați subvenția partidelor acum, Nu măriți TVA înainte să-l colectați de la toți, Vrem un procuror general care să ancheteze extremiștii, Numiți șef la SRI înainte de alegeri, Marcel Ciolacu susține-o pe Elena Lasconi, Monitorizați prădătorii sexuali, opriți recidiva, Pedepsiți traficanții de droguri, nu consumatorii, Ciolacu, Rafila trebuie să plece, DNA, scoateți corupția din lăcașele de cult, Măriți distanța de siguranță față de stațiile GPL, Afară cu Budai și Firea, Cerem demiterea lui Toni Greblă etc.
Nu știu de ce, dar mie toată mașinăria asta gestionată de un cuplu și de niște colaboratori, amplificată de acoperiții subordonați și cumpărați din presă, pare că pică întotdeauna pe agenda politică a cuiva și trimite la un subteran care îmi scapă.
Chiar pare a fi un soi de „cumplit meșeteșug de tîmpenie” strecurat într-un chichirez gălceavă ales sau recomandat cu grijă.
N-am făcut trei ture prin cameră și n-am schimbat două site-uri că am dat peste știrea legată cu ață de cîlți de petiția ONG-ului Declic:
”Se constituie Comitetul pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul Justiţiei, denumit în continuare
Comitetul, organism fără personalitate juridică, cu caracter consultativ. Comitetul este condus de reprezentantul Cancelariei Prim-ministrului care are calitatea de preşedinte” (Decizie)
Curată lucrătură cusută cu sfoară albă pe la toate încheieturile bunului simț!

Cam prea multe sarcini pe ”bietul” Bolojan.