Meciul dintre Simona Halep şi Alexandra Dulgheru din sferturile de finală ale turneului de la Roma va începe la ora 14.00 (ora României). Pare incredibil, dar cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până în prezent, deşi în perioada 2007 – 2009 au evoluat în turnee ITF, inclusiv din România. Celelalte sferturi care se joacă azi, sunt: Petra Kvitova – Carla Suarez Navarro (învingătoarea va juca în semifinale contra româncei care va câştiga), Maria Sharapova – Victoria Azarenka (derby-ul etapei) şi Christina McHale – Daria Gavrilova (cel mai inedit sfert de finală, ambele jucătoare venind din calificări). Reamintim, McHale s-a calificat în urma retragerii Serenei Williams, care a anunţat că are probleme la o mână şi nu vrea să compromită turneul de la Roland Garros.
Azarenka o nucă prea tare pentru Begu
Irina Camelia Begu nu a reuşit să treacă de Victoria Azarenka, una dintre jucătoarele de „cursă şungă” din tenis. Fostul nr.1 mondial din ianuarie 2012, revenită în forţă după o perioadă de accidentări, pornea favorită în faţa româncei. Primul set s-a încheiat cu 6-4 pentru belurusa stabilită în Monaco. Momentul decisiv s-a înregistrat în game-urile 7 şi 8. La scorul de 3-3, pe serviciul ei, Begu greşeşte mult, 3-4, iar game-ul următor este şi mai slab gestionat, 3-5 şi Azarenka nu mai are probleme. Setul secund parcă este tras la indigo. La 3-5, Begu are o revenire senzaţională, câştigă 4 game-uri consecutiv şi duce meciul în decisiv. Ce a urmat, este greu de descris. Begu a avut 1-0, şi de aici …s-a ajuns la 1-6. De menţionat că meciul a începurt la o oră, când mulţi sportivi sunt deja sub plapumă: 22.30 (23.30 ora Bucureştiului).