Fiul unui oficial guvernamental, printre călăii de la universitate

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Mwenda Njoka, a declarat că Abdirahim Abdullahi este unul dintre cei patru bărbați înarmați care au…

De (R.C.)
Fiul unui oficial guvernamental, printre călăii de la universitate

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Mwenda Njoka, a declarat că Abdirahim Abdullahi este unul dintre cei patru bărbați înarmați care au…

Unul dintre islamiștii care au lansat atacul asupra universității din Kenya a fost identificat ca fiind fiul unui oficial guvernamental, a anunțat Ministerul de Interne.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Mwenda Njoka, a declarat că Abdirahim Abdullahi este unul dintre cei patru bărbați înarmați care au atacat joi Universitatea din Garissa, omorând 148 de persoane, majoritatea studenți, și rănind alte 104.

„Tatăl lui a raportat agenților de securitate că fiul său a dispărut de la domiciliu … și a ajutat poliția să-i găseacă fiul până la comiterea atacului din Garissa”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters.

Autorităţile din Garissa au prezentat publicului cadavrele celor patru atacatori, care au fost transportate prin oraş cu o camionetă, conform Daily Mail.

Islamiştii Al-Shabaab au luat ostatici 815 studenţi la Universitatea din Garissa, iar autorităţile au reuşit să salveze cel puţin 500. Zeci de studenţi au fost executaţi sumar după ce le-au răspuns atacatorilor că sunt creştini.

Atacul armat a fost revendicat de organizaţia islamistă Al-Shabaab, afiliată Al-Qaida. Organizaţia sunnită Al-Shabaab este activă în Somalia şi Kenya.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.