În luna mai, finanțările acordate de bănci sectorului privat au înregistrat o creștere de 1,6% față de luna precedentă, ajungând la un volum total de 465.042,3 milioane de lei.
Raportat la rata inflației, avansul real al soldului creditului neguvernamental a fost de 1,0% în intervalul analizat.
- creditul în lei, cu o pondere de 66,9 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3 la sută
- creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 33,1 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a mărit cu 4,1 la sută (2,0 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro)
Creditul neguvernamental
- raportat la perioada similară din 2025, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 7,7 la sută (-2,8 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 3,2 la sută a componentei în lei (-6,9 la sută în termeni reali)
- şi cu 18,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (14,0 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro)
BNR precizează că soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit s-a mărit în luna mai 2026 cu 1,7 la sută faţă de luna aprilie 2026, până la 283 308,8 milioane lei. Faţă de mai 2025, acesta este un avans de 8,8 la sută (-1,9 la sută în termeni reali).
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali
De asemenea, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au mărit în mai 2026 cu 1,6 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 683 365,8 milioane lei.
Raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior, este vorba de un avans de 7,7 la sută (-2,8 la sută în termeni reali).
În ceea ce priveşte depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,7 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, ele s-au mărit cu 0,8 la sută faţă de luna aprilie 2026, până la 462 534,0 milioane lei.
Potrivit BNR, comparativ cu mai 2025, se înregistrează un avans de 7,8 la sută (-2,7 la sută în termeni reali).
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.