A venit vremea unei monede globale?

În 1971, Statele Unite părăseau cadrul acordurilor la Bretton Woods, care au pus bazele sistemului monetar internațional postbelic. Președintele Nixon a renunțat la etalonul aur și a pus capăt convertibilității directe a dolarului în aur. A urmat o depreciere galopantă a dolarului, cu pierderi uriașe pentru țările xportatoare de petrol, care au încercat să-și denomineze exportul de petrol în aur, fără succes. Războiul de Yom Kipur din 1973 a agravat criza. Pierderile financiare și războiul cu Israelul au făcut ca monarhiile din Golf să majoreze prețul petrolului cu circa 70% – începea criza petrolului. Rezolvarea a venit tot din partea administrației Nixon – crearea petrodolarului și reciclarea acestor petrodolari din Golf prin finanțarea datoriei SUA cu banii obținuți din exportul de țiței (în general, tot către SUA). Petrodolarul a luat locul dolarului aur, iar moneda americană a rămas principala valută de rezerva și principala monedă a tranzacțiilor internaționale, sursa principală puterii SUA.

Dolar aur – petrodolar – ?

Acum, puteri precum China și Rusia susțin că încearcă să înlocuiască dolarul ca principală monedă de rezerva și de schimb. Primele acțiuni vizibile sunt sporirea rezervei de aur a acestor țări.

Săptămâna trecută a adus o veste importantă din Arabia Saudită. Citând surse din sfera energiei din Arabia Saudită, Reuters scrie că Riyadhul amenință că va renunța la dolar pentru tranzacțiile petroliere, dacă SUA vor adopta o lege prin care vor obliga OPEC (organizația țărilor exportatoare de petrol) la respectarea legilor antitrust americane. Legea cu pricina este propusă de aproape două decenii, cu scopul de a penaliza țările OPEC dacă reduc producția cu scopul de a crește prețul petrolului.

O amenințare saudită similară a venit în 2016, ultimul an al administrației Obama. Atunci, Arabia Saudită a avertizat că va vinde partea din datoria SUA pe care o deține sub formă de obligațiuni. Apoi, în 2018, cu un avertisment asemănător s-a confruntat și administrația Donald Trump, când Arabia Saudită a amenințat că nu va mai oferi sumele uriașe de până acum pentru armament american.

Simbioza SUA-Arabia Saudită determinată de oficializarea petrodolarului în urmă cu 45 de ani oferă beneficii, dar și pârghii de șantaj și de control între cele două economii. Însă, în contextul ascensiunii Chinei și al planurilor pentru înlocuirea dolarului ca monedă globala de rezervă, fricțiunile Washgington-Riyadh pot anunța nori negri pentru SUA.

În acest context, propunerea unui fost secretar general-adjunct al NATO pentru crearea unei monede globale atrage atenția mai mult ca oricând.

E timpul pentru o adevărată monedă globală

„Drepturile speciale de tragere ale FMI sunt cel mai puțin exploatat instrument pentru cooperarea multilaterală. Transformarea lor într-o adevărată monedă globală ar fi benefica pentru economia globală și pentru sistemul monetar internațional”, scrie pentru Project Syndicate Jose Antonio Ocampo, membru al consiliului băncii centrale din Columbia, fost secretar general-adjunct al ONU pentru afaceri economice și sociale și profesor la Universitatea Columbia din SUA.

”În acest an, lumea aniversează două evenimente cheie în dezvoltarea sistemului monetar global. Primul este crearea FMI, la Conferința de la Bretton Woods, în urmă cu 75 de ani. Al doilea moment este apariția Drepturilor Speciale de Tragere (DST) ca active globale de rezervă.

Când a introdus DST, Fondul a sperat să le transforme în „principalele active de rezervă din sistemul monetar internațional”. A rămas o ambiție neconcretizată; DST este unul dintre cele mai neexploatate instrumente din cooperarea internaționala. Însă mai bine mai târziu decât niciodată: transformarea DST într-o monedă globală ar aduce beneficii economiei mondiale și sistemului monetar.

Ideea unei monede globale nu e nouă. Înaintea negocierilor de la Bretton Woods, John Maynard Keynes a sugerat o monedă globală ”bancor” pentru instituția globala propusă de el – International Clearing Union. În anii 1960, sub conducerea economistului belgiano-american Robert Triffin, au venit alte soluții pentru problemele create de sistemul dual dolar-aur stabilit la Bretton Woods. Sistemul acesta s-a prăbușit in 1971. În urma acelor discuții, FMI a creat DST, în 1967.

Deși emiterea de Drepturi Speciale de Tragere de către FMI seamănă cu emiterea de monedă de către bancile centrale, DST îndeplinesc doar o parte din rolul banilor. DST sunt active de rezervă. Ele sunt și unitatea de calcul a FMI. Însă doar băncile centrale – în special în țările în curs de dezvoltare, deși și în economiile dezvoltate – și câteva instituții internaționale folosesc DST în tranzacțiile dintre ele.

DST au anumite avantaje, printre care și faptul că FMI le poate fdolosi ca instrument de politică monetară internațională în timpul crizelor economice. În 2009, spre exemplu, FMI a emis 250 de miliarde de drepturi speciale de tragere, la propunerea G20.

Cel mai important, DST ar putea deveni și principalul instrument care să finanțeze programele FMI. Până acum, Fondul s-a bazat pe o majorări de capital și împrumuturi de la țările membre. Însă majorarile tind să rămână în urma creșterii economice globale; ultima majorare a fost aprobată în 2010, însă SUA nu au fost de acord cu ea decât în 2015. Împrumuturile de la țările membre, principala sursă de noi fonduri pentru FMI (în special in timpul crizelor), nu sunt instrumente cu adevărat multilaterale.

Cea mai bună variantă ar fi transformarea FMI într-o instituție finanțată integral prin propria monedă globală și gestionata prin aceeași monedă – o propunere făcută cu câteva decenii în urmă de Jacques Polak, pe atunci economistul-șef al FMI. O alternativă ar fi să considerăm DST deținute și nefolosite de state ca depozite ale FMI, pe care Fondul le poate folosi pentru a finanța țările care se împrumută. Asta ar însemna o schimbare în statutul FMI.

FMI ar putea emite DST în mod regulat sau, și mai bine, în timpul crizelor, ca în 2009. Pe termen lung, cantitatea emisă trebuie să depindă de cererea de rezerve valutare. Mai mulți economiști și însuși FMI au estimat că Fondul ar putea emite DST în valoare de 200-300 de miliarde de dolari pe an. Mai mult, asta ar putea aduce în toate țările beneficiile emiterii de monedă globală. În prezent, aceste beneficii sunt evidente doar pentru emitenții de monede naționale sau regionale care sunt folosite la nivel internațional – în special dolarul american si euro.

O folosire mai activă a DST ar face ca sistemul monetar internațional să fie mai puțin dependent de politica monetară a SUA. Una dintre marile probleme ale sistemului monetar internațional este că obiectivele politicii SUA, emitentul celei mai importante monede de rezervă din lume, nu asigură întodeauna stabilitatea sistemului.

Oricum, în paralel cu DST vor putea circula și diferite monede naționale și regionale. Un nou mecanism al FMI va permite băncilor centrale să își schimbe rezervele în DST, așa cum SUA au propus în anii 1970.

DST ar putea să fie folosite și în tranzacțiile private sau pentru a denomina în DST obligațiunile unui stat. Însă, așa cum a subliniat FMI în raportul sau din 2018, aceste ”DST de piață”, care vor transforma unitatea FMI în bani propriu-ziși, nu sunt esențiale pentru reformele pe care vrem să le propunem. Nu este necesar nici măcar ca DST să fie folosite în afara FMI.

Aniversarea FMI și a DST sunt un motiv de bucurie. Însă reprezintă și o ocazie pentru a transforma DST într-o adevărată monedă care ar întări sistemul monetar internațional. Factorii de decizie ar trebui să profite de această ocazie.”