Accident grav cu români în Ungaria

Patru români se află internaţi în Ungaria în urma unui alt accident grav petrecut pe o autostradă din Ungaria. Conform anchetei preliminare, şoferul român ar fi adormit la volan şi a intrat pe contrasens.

„Consulatul General al României la Szeged a fost informat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Csongrad cu privire la producerea unui accident grav pe teritoriul Ungariei, în noaptea de 31 august 2013, în care au fost implicaţi 4 cetăţeni români. Oficiul consular a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile ungare în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident. Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M43, în direcţia Szeged – Mako, când şoferul a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, rupând parapeţii şi oprindu-se în şanţ. În autoturism se aflau alţi trei cetăţeni români, care se află internaţi la spital, cu leziuni foarte grave”, se arată într-un comunicat al MAE remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit ministerului, familiile aparţinătoare au fost prezente la faţa locului, circulând într-o altă maşină care îi însoţea. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu cetăţenii români şi cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.