Agresorul, un tânăr. Poliţist din Pitești, ajuns în comă

Un poliţist local din Piteşti este în comă după ce a fost lovit de un tânăr în noaptea de

Agresorul, un tânăr. Poliţist din Pitești, ajuns în comă

Un poliţist local din Piteşti este în comă după ce a fost lovit de un tânăr în noaptea de

Un poliţist local din Piteşti este în comă după ce a fost lovit de un tânăr în noaptea de sâmbătă spre duminică, agresorul fiind ulterior reţinut pentru ultraj.

Primăria Piteşti anunţă într-un comunicat că agresiunea a avut loc în zona centrală a municipiului, unde agentul se afla în patrulare.

„C.S. în vârstă de 55 de ani, poliţist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă (…). Poliţistul i-a atras atenţia asupra comportamentului – act de vandalism în spaţiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moşoaia, l-a lovit în zona feţei, prin surprindere. În urma loviturii, poliţistul local a căzut şi a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconştient”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, poliţistul este în stare foarte gravă şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Agresorul a fost reţinut şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

„În acest moment dificil, sperăm la recuperarea rapidă a poliţistului local şi suntem alături de familia sa. Ne exprimăm respectul pentru toţi cei care servesc comunitatea noastră şi vă îndemnăm să le arătaţi sprijinul şi recunoştinţa pe care o merită”, se menţionează în comunicatul Primăriei Piteşti.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Contestatarule, mai intai trebuie sa intuiesti cum se scrie, cat de cat, corect in limba romana. Dupa aia ai sa intuiesti care e limbajul obsecvios la adresa unor etnii… hai, munceste, ca telul e departe!

  2. In MOd Straniu si absolut intamplator, unText scris in Linistea separata de Situl ZILNICU si APOI pus in Fereastra Formului, apare cu Litere LIPSA.

    Sa il corectam, IAR.

    „TANAR” ?
    De Regula ASHASEZICE cand se vrea a se folosi Limbajul Inclusiv, obsecvios la Adrea UNOR Etnii ….

    Chiar ASHVREA sa aflu daca am intuit exact”

  3. țTANARȚ ?
    De Rgula ASHASEZICE cand se vrea a se folosi Limbajul Inclusiv, obsecvios la Adrea UNOR Etnii …

    Chiar ASHVREA sa aflu daca am intuit exact.

  4. Realitatea e că Poliția nu poate să apare pe nimeni deoarece nu poate fi proactiva. N-are cum. Politia intervine totdeauna post factum și din cauza asta n-are rost să fie deosebit de respectata. Politia e un organ de forță, dar greu utilizabil in ordinea publică. De aici și lipsa de respect a bătăușului. Să-i urăm sănătate polițistului și să sperăm ca-si revine!

  5. Realitatea e că Poliția nu poate apară pe nimeni deoarece nu poate fi proactifa. N-are cum. Politia intervine totdeauna post factum și din cauza asta n-are rost să fie deosebit de respectata. Politia e un organ de forță, dar greu utilizabil in ordinea publică. De aici și lipsa de respect a bătăușului. Să-i urăm sănătate polițistului și să sperăm ca-si revine!

  6. România, raiul infractorilor nepedepsiti de justiția beneficiara de pensii speciale! Asta da țară! De rahat! Ne mai miram ca pleacă oamenii din jegul asta numit țară!

  7. Ce denota asta? Nu sunt pedepse.
    Auzi porcarie: ala e in coma si acuzatia este de ULTRAJ?! Politistul nu va mai fi om normal ptr tot restul viietii lui (daca scapa), iar nenorocitul va plati o amensda ptr ultraj……[Rumburak]

  8. Va salut ! Sa_i dea Dumnezeu sănătate polițistului ! Autorul sa plătească în conformitate cu legea ! Polițiștii apară cetățenii onesti de prăpădiți și trebuie sa fie apărați de lege la rândul lor ! Respect Politia Romana !

  9. Ce „ultraj” ?
    E tentativa de omor , facuta cu intentie directa !
    Nu l-a lovit din greseala, l-a lovit cu intentie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.