Alarmă în presă

Ce-o fi căutat Mircea Dinescu pe scena mitingului de la Cetate? S-a amestecat ca musca-n lapte sau a fost împins? Întrebarea asta mi-o pun abia acum, când se vede limpede că maidanezii preşedintelui au fost asmuţiţi pe toată presa.

Mai alaltăieri, servitorul londonez, Traian Radu Ungureanu, se dădea în istericale la Realitatea TV. De ce nu au fost călcaţi în picioare Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac? Jurnalele de serviciu, “România liberă” şi “Evenimentul zilei”, au sărit şi ele pe cei doi jurnalişti, de parcă ar fi primit ordin să-i tundă cu forţa. În acelaşi timp, foaia vitelor de pripas, “Curierul Naţional”, pe aceeaşi limbă cu amărâtul de Radu Moraru, încerca să facă dintr-un accident de circulaţie un subiect de campanie electorală. Ce semne sunt acestea? Cer scuze cititorilor că încerc să găsesc un strop de logică într-un şir de întâmplări stupide sau chiar murdare. O fac pentru că toate acestea ascund un lucru. Mircea Dinescu, aşa băgăcios şi neinspirat cum a fost, nu s-a lovit de mârlănia preşedintelui, aflat în exerciţiu cu primarul Solomon şi cu Neţoiu, ci a fost executat după noua concepţie de campanie a preşedintelui Traian Băsescu.
 
Antisociologicul Lăzăroiu ne-a avertizat cu câteva zile în urmă. Lupta se va da între democraţie şi presă (de parcă în puţinele cărţi răsfoite în viaţa sa ar fi întâlnit nenumărate asemenea cazuri!). Fără să-şi dea seama, Sebastian Lăzăroiu a trădat noua strategie a Cotrocenilor: atac la presă. Ziarele şi televiziunile sunt vinovate de situaţia ţării. Nu ideile împleticite ieşite ca dopurile din căpăţâna romboidală sunt de vină! Nici măcar invizibilul virus pe care preşedintele l-ar transforma cu drag în duşman naţional. De vină pentru tot haosul din România este presa! Sau Parlamentul, cel care refuză să se facă mic la uşa Robertei Anastase!
 
În câteva zile am avut deja o ploaie de dovezi ale acestei strategii de cap sec. Dinescu a furat-o primul. Apoi a ieşit celebra stenogramă publicată într-un ziar ce făcea odinioară fala României, iar astăzi seamănă cu ciornele unui scribălău beţiv. Trebuie să fac o precizare. Nu sunt în nici un fel un admirator al celor doi jurnalişti “daţi în vileag”. Cine este un consumator de presă ştie câte articole, ce afirmaţii, chiar şi procese se ascund în spatele acestei păreri. Sunt gata chiar să afirm că prin felul lor de a fi au şi făcut destul rău imaginii presei. Dar în acest caz nu pot fi acuzaţi până la penal! Dacă aventura lor s-ar înscrie într-un singur articol, sigur Parchetul n-ar ezita să-i încalţe. L-ar răzbuna astfel pe Băsescu-mustaţă şi l-ar spăla de toate prostiile cât ai zice peşte!
 
Revolta foilor cu talent la spălat scările Cotrocenilor chiar ne invită la bănuieli. Aş zice că ne obligă să ne întrebăm ce căuta acest Cattani de mămăligă nesărată la o întâlnire cu doi ziarişti cu muşcături de şacali? Vânătorul ăsta de corupţi, un fel de actor prost, cu bucle de june alungat de dudui, cel care ne anunţa cum va da în vileag conturi şi averi ilicite, s-a dus cu tehnică în izmene şi sub cămaşă ca să înregistreze o discuţie cu Roşca şi Chireac. A fost mai caraghios decât Traian Băsescu plecat, să zicem, cu trei microfoane în pantaloni şi în sacou la o întâlnire cu Elena Udrea! Să înregistreze ce? Povestea amantei sale, întrebările legate de conturile lui Blaga şi Videanu? Nu ar fi trebuit să-i cheme la birou? Ce căuta el la cârciuma de pe lac? Aşa “pescuieşte” un demnitar român? Aşa apără el legea şi instituţia? Sau umbla după muşte pentru Traian Băsescu? În mod normal, pentru penibilul situaţiei, Cătălin Macovei ar trebui dat afară! A făcut de râs ANI, transformând-o în Agenţia Naţională pentru Maimuţăreală!
 
Faptul că părosul Radu Morar, Traian Radu Ungureanu, foaia Păuneştilor plus gazetele de serviciu (“România liberă” şi “Evenimentul zilei”) au umflat povestea ne obligă să depistăm corala şi să tragem concluzia. Traian Băsescu n-a băgat capul sub robinetul cu apă rece şi confundă presa cu morile de vânt ale lui Don Quijote. Ubriacul cavaler vrea să scape ţara de fantomele jurnaliştilor care nu-i cântă în strună. E tot ce i-a mai rămas de făcut, după ce a “fericit” România cu faptele sale!
 
Păzea! Marinarul vrea ţara ca o punte măturată, fără nici un pix de jurnalist incomod!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.