Alt caz de COVID-19 la penitenciar

Un angajat al Penitenciarului Giurgiu a fost confirmat, duminică, cu coronavirus. Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, angajatul lucra în sectorul medical şi a avut în permanenţă echipament de protecţie.

”Vă informăm că, astăzi, 31.05.2020, un angajat al Penitenciarului Giurgiu a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARSCoV-2. Acesta îşi exercita atribuţiile de serviciu în cadrul sectorului medical şi a purtat, în permanenţă, echipament de protecţie. Administraţia locului de deţinere aplică, în continuare, recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu şi măsurile de prevenţie implementate la nivelul întregului sistem penitenciar”, a transmis, duminică, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

În ceea ce priveşte persoana extrădată în România şi care a fost confirmată cu coronavirus, ANP a precizat că al doilea test a ieşit negativ.

”Preventiv, se va menţine monitorizarea medicală şi se vor aplica recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. În prezent, nu există situaţii în care, în urma testelor dispuse de Direcţiile de Sănătate Publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2”, a mai transmis ANP.

Instituţia anunţa, vineri, că un deţinut care a fost extrădat în România a fost confirmat cu coronavirus la primul test făcut, el fiind internat la Penitenciarul-Spital Jilava.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.