Andreea Mitu s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Nurnberg, turneu de categoria WTA Internaţional. În turul II al calificărilor, Românca a câştigat în două seturi, 6-2, 6-3 la Andrea Hlaváčková (Cehia). În primul tur pe tabloul principal, adversară îi este tot o jucătoare din Cehia, Tereza Smitková, clasată pe locul 71 WTA. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum. (Smitková a fost la Miami adversara Irinei Begu, în faţa căreia a cedat în trei seturi: 7-5, 4-6, 4-6). În acest an, Smitková a jucat 18 meciuri (8 victorii – 10 înfrângeri), jucătoarea cea mai valoroasă pe care a învins-o fiind compatrioata sa, Lucie Safarova, 6-3, 2-6, 6-4 la turneul de la Praga. Este însă greu de spus dacă Safarova (pe atunci 13 WTA) a pierdut la luptă, sau a vrut doar să facă act de prezenţă pentru a ridica nivelul unui turneu destul de slăbuţ. Dacă trece de cehoaică, Mitu va juca împotriva italiencei Roberta Vinci (cap de serie nr.4, nr.42 WTA). Primii trei capi de serie de la Nurnberg, sunt Andreea Petkovic, Angelique Kerber şi Sabine Lisicki, toate din Germania. Câştigătoarea turneului obţine 280 de puncte WTA şi 34.677 Euro.
În proba de dublu, Raluca Olaru/Lara Arruabarrena (Esp) au trecut în primul tur 6-3, 7-5, de Carina Witthöft/Ana Lena Friedsam (Ger). În turul II, cuplul româno-spaniol va juca contra perechii franceze, Kiki Bartens/Demi Schuurs.