Pe vremea când încă fumam, fumam fiecare țigară așa cum am fumat-o pe cea dintâi, în wc-ul liceului zgâindu-mă pe după ușă să nu mă prindă vreun suplinitor.
Adevărul e că aș fi vrut să apară, așa din senin. Să văd cum e. Așa vin iubirile, revoluțiile, cometele. Cad din senin peste tine și te întorc cu susu-n jos. Ca și cum s-ar schimba axa Pământului. Și n-ar fi frumos? Căci nu se schimba axa Pământului în fiecare dimineață de liceu? Parfumul liliacului era vinovat în mare măsură de demagnetizarea generală, ocheadele fetelor și mingea de baschet care țopăia caraghioasă prin sala de sport. O portocală uriașă care bubuia ca o inimă, pe bune. Inima liceenilor e unică. Nimic nu se aseamănă cu ea. Și tocmai de aceea ne zbatem de nebuni, tocmai de aceea hoinărim de colo, colo. Pornim vitejește în căutarea inimii noastre de liceeni! Pe unde-o fi? Că aici, în realitatea cotidiană, plină de gaze de eșapament, plină de măriri și de războaie, plină de teatralitate și banalitate, plină ochi de istorii oficiale și de subversivitate încântătoare nu mai e. Rătăcită, inima. Dar rătăcirea? Să te rătăcești pe mapamondul de mucava, să te rătăcești printre ecuațiile nebune, să te rătăcești printre revoluții, printre ruinele de la Pompei, așa, în imaginar. Și-n plină rătăcire să trimiți bilețele nerușinate fetelor de pe rândul al doilea de la fereastră! Și fereastra?! Ah, fereastra! Dar politica!?! Cum mai căram noi panouri de publicitate electorală! Cum mai spoiam cu bidineaua afișele electorale! Cum mai trimiteam SMS-uri otrăvite votanților din Iași, din Giurgiu, din Simeria, din Adjud, din Bârlad și Covasna! Și cum nu ne duceam noi la vot, și cum mai mărșăluiam la mitinguri!
– Alo, domnu’ android, traversați sau nu traversați, că mi se termină benzina!
