Aniversarea a 65 de ani de la fondarea Consiliului Europei

Ministerul Afacerilor Externe de la București a salutat, luni, aniversarea a 65 de ani de la fondarea, la 5 mai 1949, a Consiliului Europei, se arată într-un comunicat de presă al centralei diplomatice a țării noastre.

În evocarea MAE se arată că rolul Consiliului Europei, organizaţie care reuneşte sub umbrela sa state care împărtăşesc valori comune, precum democraţia, statul de drept,
respectarea drepturilor fundamentale ale omului, ”s-a dovedit a fi esenţial în consolidarea democratică a construcţiei europene, mai aproape de interesele şi necesităţile cetăţenilor europeni”.

La 65 de ani de la fondare, dar şi în contextul actualelor provocări pe care statele membre le întâmpină, pentru diplomația românească ”Consiliul Europei, un garant al stabilităţii şi al democraţiei şi-a schimbat înfăţişarea şi a trecut de la 10 state, semnatare ale Tratatului de la Londra în data de 5 mai 1949,  la 47 de membri, în prezent.”

MAE evocă momentele de acum peste 20 de ani, când România a înscris o pagină de referință în istoria sa, atunci când s-a alăturat forului de la Strasbourg:”Prin aderarea statelor din Europa Centrală şi de Est,  după anii ’90, Consiliul Europei a devenit instituţia pan-europeană care a generat şi generează în continuare un spaţiu juridic comun european, reprezentat de ansamblul convenţiilor adoptate în cadrul organizaţiei şi care constituie fundamentul cooperării între statele membre în domenii cu relevanţă
politică majoră: drepturile omului, cooperarea regională, minorităţi, coeziune socială, drepturile copilului, drepturile de azil şi altele.”

”Cheia de boltă a sistemului propus de  Consiliul Europei o reprezintă Convenţia europeană a drepturilor omului, care consacră în plan european o serie de libertăţi civice şi politice a căror garantare este asigurată prin intermediul Curţii Europene a Drepturilor Omului”, se arată în documentul citat mai sus.

Această aniversare reprezintă o ocazie în plus, conform MAE de la București, ”pentru a privi la parcursul pe care l-a avut România în drumul către democratizare şi consolidarea
sistemului de drepturi fundamentale ale omului,  mai ales, în contextul în care ţara noastră a marcat, în decursul anului 2013, aniversarea a 20 de ani de la aderarea la Consiliul Europei, la 7 octombrie 1993.”

Serviciul diplomatic al țării noastre apreciază că ”România de astăzi este un stat de drept cu o democraţie solidă, care datorează mult Consiliului Europei, democraţia României contemporane fiind aşezată pe temelia construită  şi cu aportul şi expertiza Consiliului
Europei.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.