Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat luni că nu a jignit pe nimeni cu afirmaţia sa privind deplasarea lui Valeriu Zgonea la Roşia Montană, cu atât mai puţin pe aceasta.
„Nu am jignit pe nimeni, cu atât mai puţin pe domnul Zgonea, care este un bun coleg şi un om de care mă leagă o relaţie amicală de ani de zile, dar ceea ce consideră domnul Zgonea că trebuie să facă, şi nu comentez eu, nu mi se aplică automat mie. Şi am spus ce părere am eu despre ce aş avea eu de căutat sau nu la Roşia Montană. (…) Nu am spus că Valeriu Zgonea a mers acolo după voturi, eu am comentat nefavorabil recomandarea domnului Zgonea pentru mine de a mă duce acolo pentru voturi. E o diferenţă”, a spus Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă este deranjat de îndemnurile PSD de a merge la Roşia Montană, el a spus că nu este deranjat, dar nu vede rostul unei astfel de deplasări.
„Nu sunt deranjat, pentru că este o activitate în care trebuie să înveţi să te deranjezi greu, în sensul de a nu fi deranjat de o remarcă sau alta. Nu văd rostul, cu alte cuvinte cine doreşte să meargă, merge, dar merge acolo nu pentru a-i spune lui Crin Antonescu să meargă şi el, că atunci cheltuim prea mulţi bani. În rest, eu mi-am spus punctul de vedere fără să jignesc pe nimeni şi nu mă deranjează oricât de tare s-ar dezvolta călătoriile pe Roşia Montană ale altora”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai explicat că nu le-a impus niciodată parlamentarilor liberali să meargă sau să nu meargă la Roşia Montană.