Antonescu. Nu avem, practic, program de guvernare

Crin Antonescu spune că nu a

De L.V.
Antonescu. Nu avem, practic, program de guvernare

Crin Antonescu spune că nu a

Crin Antonescu spune că nu a înțeles de ce a fost nevoie să treacă peste o lună pentru a se ajunge la o soluție de premier și că nu avem, practic, program de guvernare.

„Nu avem, după o lună de tratative, pertractări, analize, comitete… Nu avem, din păcate, un program de guvernare foarte concret, cu măsuri concrete, cu termene concrete. Avem un program de guvernare care e o declarație de intenție, în principiu corectă, dar care nu spune nimic. Ea e valabilă oriunde și oricând”, a spus Antonescu în emisiunea „Ai Aflat cu Ionuț Cristache”.

Antonescu e critic și când vine vorba de președintele Nicușor Dan și spune că acesta  și-a pierdut vremea patronând ”adunări de natură contabilicească„

„Cred că președintele ar fi trebuit să folosească această lună(…) domnul acesta e președinte, nu eu(…) că ar fi trebuit să folosească această lună, nu în a patrona adunări de natură contabilicească. Pentru că președintele țării nu e contabil-șef. Nici măcar primul ministru n-ar trebui să fie”, a conchis Antonescu.

 

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. aha ati scos la interval papagalul Crinutu ,asteptam papagalul Rares :D :D :D
    ciiiiirrrrrr?ciiiiiiir! :D :D :D :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.