Anunțul istoric al celor două Corei

Update Cele două Corei vor încerca în acest an să pună permanent capăt războiului, conform comunicatului comun publicat vineri la finalul unui summit istoric, la 65 de ani după conflictul care s-a încheiat cu un armistiţiu, şi nu cu un tratat de pace, relatează AFP, citată de Agerpres.

Coreea de Sud şi Coreea de Nord vor încerca să se întâlnească cu SUA şi posibil şi cu China – ambele semnatare ale armistiţiului – „pentru a declara sfârşitul războiului şi pentru a stabili un regim de pace permanent şi solid”, se arată în textul declaraţiei comune.

Cele două Corei au anunţat de asemenea că liderul de la Seul, Moon Jae In, va efectua în acest an o vizită la Phenian.

Moon se va deplasa în capitala nord-coreeană în toamnă, se menţionează în declaraţia comună făcută publică după întâlnirea dintre Moon Jae In şi liderul nord-coreean Kim Jong Un în satul Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul de după Războiul din Coreea (1950-1953).

„Nu există niciun motiv să ne luptăm între noi – suntem o singură naţiune”, a spus Kim Jong Un în timpul summitului.

El a mai promis că va face astfel încât acordul încheiat cu preşedintele sud-coreean să fie pus în aplicare.

Cele două Corei se vor concentra împreună pentru a garanta „că nu se va mai repeta trecutul nefericit” care nu a mai permis aplicarea acordurilor intercoreene precedente, a declarat el.

„S-ar putea ca pe parcurs să mai apară unele regrese, dificultăţi şi frustrări. Însă nu se poate ajunge la victorie fără durere”, a mai spus liderul nord-coreean.

În plus, cele două state au anunţat că vor organiza în august o nouă reuniune a unor familii separate în urma războiului de acum 65 de ani.

„Coreea de Sud şi Coreea de Nord au decis să continue programul de reuniune a familiilor separate, cu ocazia Zilei eliberării naţionale din acest an, la 15 august”, se arată în comunicatul comun, unde se face referire la ziua care marchează capitularea Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae In şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au convenit vineri că ţările lor vor lucra împreună pentru a obţine o denuclearizare „completă” a Peninsulei Coreene.

„Coreea de Sud şi Coreea de Nord şi-au afirmat obiectivul comun de a obţine o denuclearizare completă a Peninsulei Coreene”, se arată într-o declaraţie semnată de cei doi lideri

Moon Jae In şi Kim Jong Un au participat vineri la un summit istoric, după o strângere de mână cu un puternic caracter simbolic la Linia de demarcaţie militară care divizează Peninsula Coreeană.

Kim Jong Un s-a declarat „copleşit de emoţie” după ce a trecut linia de demarcaţie, devenind primul lider nord-coreean care calcă pe teritoriul sud-coreean de la Războiul din Coreea (1950-1953).

La invitaţia neaşteptată a liderului nord-coreean, cei doi şefi de stat au dat scurt mâna de partea nord-coreeană a frontierei, după care s-au deplasat pe jos la Casa Păcii, structură de sticlă şi beton situată în partea de sud a satului Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul.

„Am venit aici hotărât să transmit un semnal de pornire, la pragul unei noi istorii”, a spus, în debutul întâlnirii, Kim Jong Un, a cărui ţară este acuzată de abuzuri generalizate asupra drepturilor omului.

Kim a fost însoţit de Kim Yo Jong, sora sa şi cel mai apropiat consilier, precum şi de responsabilul său pentru relaţiile intercoreene. Moon a fost flancat de şeful serviciilor de informaţii sud-coreene şi de şeful său de cabinet.

Această reuniune ilustrează spectaculosul dezgheţ diplomatic care se produce în peninsulă de când Kim a surprins întreaga lume când a anunţat la 1 ianuarie că ţara sa va participa la Jocurile Olimpice de iarnă organizate în Coreea de Sud.

Preşedintele american Donald Trump a salutat vineri întâlnirea, recunoscând acest summit istoric chiar dacă a exprimat dubii cu privire la cât de mult ar putea dura diplomaţia pozitivă, informează Reuters, AFP şi dpa.

„După un an furios cu lansări de rachete şi teste nucleare, o întâlnire istorică dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud are acum loc. Se întâmplă lucruri bune, însă doar timpul va arăta!”(urmările acestora), a scris Donald Trump într-o postare pe contul său de Twitter.

‘Războiul coreean se va termina !’, a continuat el apoi într-o altă postare, adăugând că SUA „ar trebui să fie foarte mândre de ceea ce se întâmplă acum în Coreea!”, potrivit AFP şi dpa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

    • Prietenii stiu de ce! Va fi doar o moneda de schimb intre Big Brother si Marele Urs, candva , nu se stie cand, in viitorul cetos …

  1. Pănă și Kim Jong-un pricepe că promovarea conflictului e o modalitate rămasă în negura timpurilor … , numai Papleacă de Sibiu se trezește ca țoapa în pridvor și țipă plin de ură proletară că a pierdut startul …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.