Companiile care activează pe piața industriei nucleare din România pot contribui cu până la 40% din contractul de inginerie, procrare, construcții și punere în funcțiune a unităților 3 și 4 de la centrala atomoelectrică de la Cernavodă, susține Lucian Rusu, președintele Forumului Atomic Român – ROMATOM. ”Ne bazăm pe expertiza forței de lucru calificate, experiența dobandita in realizarea Unităților in operare de la Cernavodă și cei 25 de ani de funcționare sigură și eficientă a CNE Cernavodă pentru a ne dezvolta și extinde abilitățile și cunoștințele în cadrul angajamentului nostru de a implementa proiecte nucleare în România și în alte țări, astfel contribuind la îndeplinirea obiectivelor privind decarbonizarea și obținerea creșterii economice in tara noastra”,spune Rusu.
În prezent, industria nucleară din România asigură 11.000 de locuri de muncă, un număr care ar putea crește la 20.000 în contextul noilor proiecte de construcții nucleare și are o contribuție anuală de 5,7 miliarde euro la PIB național, fiind o forță de creștere sectorială, dezvoltare a educației, cercetare și inovație nucleară.
Unitatea 3 de la centrala atomoelectrică de la Cernavodă va intra în exploatare în 2030 iar Unitatea 4 un an mai târziu, conform Nuclearelectrica, operatorul reactoarelor 1 și 2. “Sistemul energetic românesc are nevoie de reziliența și sustenabilitate, iar extinderea capacității nucleare în România, în contextul actualei tranziții către o economie curată, răspunde acestor necesități, conduce la creștere economică și socială, dezvoltarea lanțului de aprovizionare, o cerință necesară în paradigmă decarbonizarii, crearea indirectă a aproximativ 19.000 locuri de muncă la nivel de industrie, formare de noi generații de specialiști simultan cu evitarea a 20 milioane tone CO2/an prin operarea a 4 unități nucleare CANDU”, declarat Cosmin Ghiță, Director General SNN.
Compania de stat a primit recent la CNE Cernavodă, vizita de lucru a unei delegații a Departamentului de Stat pentru Energie din Statele Unite ale Americii, conduse de Kathryn D. Huff, Secretar Adjunct în funcție și Secretar Adjunct pentru Energie Nucleară din cadrul Departamentului pentru Energie. Această vizită are în vedere continuarea cooperării în baza Acordului Interguvernamental România-SUA parafat la Washington DC în luna octombrie 2020 și ratificat recent de statul român, implicit a demarării acestei cooperări în timp util pentru realizarea Proiectului Unităților 3 și 4 conform strategiei aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor SNN.
Astfel, conform strategiei, dezvoltarea Proiectului Unităților 3 și 4 este structurată în 3 etape derivate din experiență internațională în construcția de noi centrale nucleare: Etapă Pregătitoare estimată să dureze 24 de luni în care se vor contracta servicii de asistență tehnică, juridică și financiară pentru conturarea proiectului; Etapă de Lucrări Preliminare, cu o durata estimată de 18-24 de luni, în care contractorul IPC (inginerie, procurare, construcție) va realiza partea de inginerie critică a proiectului și documentația de securitate nucleară. Etapă a treia va fi dedicată construcției efective și va avea o durata de 69-78 de luni. În baza acestor etape de realizare, este estimat că Unitatea 3 va intră în exploatare comercială în anul 2030, iar Unitatea 4 în anul 2031.
Nu va amalati, reactoarele vor fi bechtelizate pt 8 miliarde.