Generalul rus Serghei Surovikin, zis și „generalul Armaghedon”, a fost arestat după revolta grupului Wagner, scrie The Moscow Times.
Comandantul adjunct al trupelor ruse din Ucraina, generalul Serghei Surovikin, a fost arestat, transmite The Moscow Times, citând două surse apropiate Ministerului Apărării. Nu există nicio altă confirmare a acestei informații.
„Se pare că Surovikin a ales să fie de partea lui Prigojin, iar acum l-au prins de ouă”, a spus o sursă.
Întrebată despre locul unde s-ar putea afla generalul, sursa a răspuns: „Nu comentăm aceste informații nici măcar prin canalele noastre interne”.
Și în media rusă ar fi început să apară informații despre arestarea lui Surovikin. Generalul ar fi fost arestat pe 25 iunie, adică a doua zi după încheierea rebeliunii Wagner.
Generalul nu a mai fost văzut în public de sâmbătă, când șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a lansat rebeliunea.
Marţi cotidianul New York Times a relatat că Serghei Surovikin, comandantul adjunct al operaţiunilor militare ale Rusiei în Ucraina, ştia dinainte că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia o rebeliune împotriva oficialilor din domeniul apărării de la Moscova.
Surovikin a fost pus la conducerea generală a operațiunilor din Ucraina în octombrie 2022. În ianuarie 2023 a fost schimbat, rămânând adjunct.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
„The Moscow Times este un ziar independent de limbă engleză și de limbă rusă. A fost tipărit în Rusia din 1992 până în 2017 și a fost distribuit gratuit în locuri frecventate de turiști și expatriați vorbitori de limbă engleză, cum ar fi hoteluri, cafenele, ambasade și companii aeriene, dar și pe bază de abonament. Ziarul a fost popular în rândul cetățenilor străini rezidenți la Moscova și al rușilor vorbitori de limba engleză.[..] Ziarul a devenit exclusiv online în iulie 2017 și și-a lansat serviciul în limba rusă în 2020. În 2022, sediul său a fost mutat la Amsterdam, în Olanda, ca răspuns la legile restrictive privind mass-media adoptate în Rusia după invazia din Ucraina. Site-ul a fost ulterior interzis în Rusia. Unii corespondenți străini americani și-au început cariera la ziar, inclusiv Ellen Barry, care a devenit ulterior șefa biroului din Moscova al The New York Times” – Sursa: Wikipedia..
Asadar, incã un firisor de propagandã din uriasul fluviu de propagandã americano-europeanã plãtit din generosul buzunar al globalistilor dar si din banii fraierilor contribuabili occidentali (la fel cum este plãtit, pregãtit si sustinut conflictul din Ucraina încã de acum 10-12 ani). Praful sa se aleaga de banii lor murdari si de elitele criminale globaliste care conduc Occidentul!