„Rămâne valabil ce-am zis și aseară: cei care au dărâmat guvernul Bolojan, aceia să facă altul”, a transmis Sebastian Burduja.
Politică
Victor Ponta a oferit o serie de declarații în fața jurnaliștilor, după discuțiile purtate de grupul parlamentar „Uniți pentru România” cu premierul desemnat Adrian Veștea. Fostul prim-ministru a analizat șansele noului cabinet, a criticat dur partidele tradiționale pentru obiceiul de a-și exclude liderii incomozi.
Articolul 111 din Statutul PNL explică faptul că un candidat la funcția de premier are nevoie de acceptul conducerii partidului. „Candidaturile pentru funcțiile de prim-ministru și ministru sunt aprobate de BPN la propunerea BEx.”
„Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă, de a avea o colaborare și pe viitor, după instalarea acestui guvern, în așa fel încât România să poată să iasă din acest blocaj”.
UDMR a decis să nu facă parte din Guvernul Veștea și va recomanda aleșilor săi să nu voteze. Totuși, nu îi va obliga. Ce șanse mai are Veștea în aceste condiții?
Marian Neacșu a spus că Adrian Veștea i-a cerut să îl însoțească și probabil se simte mai confortabil alături de el.
„Președintele l-a asigurat pe Veștea că există majoritatea pentru învestirea unui guverrn”.
„Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate”.
După ședința liberalilor, președintele PNL, Ilie Bolojan, i-a cerut lui Adrian Veștea să-și depună mandatul. Acest a i-a dat și un termen: până mâine la ora 10:00.
PNL a votat să nu susțină Guvernul Veștea. Parlamentarii care totuși votează și membrii PNL care acceptă să facă parte din guvern vor fi excluși.
„Aceasta este o formă de preluare ostilă a rețelelor gândite în campanii pentru PNL”, susține Raluca Turcan în mesajul consultat de Cotidianul și făcut public de surse din partid.
Primăria București propune un nou regulament pentru terase, menit să reducă ocuparea trotuarelor și să asigure un echilibru între activitatea comercială și accesul pietonilor la spațiul public.
Ludovic Orban critică direcția PNL și avertizează că partidul riscă să-și piardă identitatea politică, în timp ce își reafirmă sprijinul pentru Ilie Bolojan.
„N-am nicio veste încă pentru domnul Veștea. Nu știu să vă spun dacă vom sprijini sau nu”.
„Dacă Ilie Bolojan își va menține controlul asupra PNL și acei parlamentari vor continua să sprijine un guvern Veștea cu PSD, atunci sigur se vor separa drumurile și va exista un grup care se va rupe de PNL”.
Despre suspendarea lui Veștea din partid, sursele Cotidianul spun că un astfel de demers „ar avea sens” doar dacă ar fi urmat de excluderea șefului CJ Brașov din PNL.
În plin scandal intern, liberalul își apără legitimitatea prin cei 30 de ani de vechime în partid și victoriile uninominale.
Predoiu: Fiecare „lasă de la el” și toată lumea câștigă câte puțin.
Ciprian Ciucu acuză un puci în PNL, după ce Adrian Veștea a fost desemnat premier fără acceptul partidului.
„Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe criticii lui Nicuşor, nici eu nu sunt un admirator, dar nu e în afara Constituţiei. Nu a greşit din punct de vedere constituţional”, spune Traian Băsescu.
Cotidianul vă ține la curent astăzi cu toți liberalii care anunță că îl susțin pe Adrian Veștea. Sursele spun că sunt între 20 și 30 de liberali care l-ar putea trăda pe Ilie Bolojan. Mai jos găsiți lista cu cei care au anunțat deja, dar și cu cei care ar putea da votul pentru Veștea, indiferent că o spun public sau nu.
Vis-a-vis de relația cu Ilie Bolajan, Veștea a spus că va avea mâine o întânire cu acesta și s-a arătat optimist în ceea ce privește rezultatele.
Adrian Veștea a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan duminică dimineața, la ora 9. Momentul a resetat jocul politic și a declanșat noi calcule și mișcări de culise pentru a aduna o majoritate prin care guvernul propus de prim-vicepreședintele PNL să treacă de Parlament. Potrivit celor mai noi calcule, Veștea are șanse de izbândă, mult mai mari decât avea Eugen Tomac. De aici, retragerea intempestivă a acestuia din urmă, după ce tocmai lansase programul de guvernare.
Momentan, președintele USR Dominic Fritz nu a făcut vreo postare publică, după anunțul președintelui, făcut la 9 dimineața. În schimb, voci din partid au postat în spațiul public diferite puncte de vedere referitor la varianta Veștea premier.
De la publicarea acestui decret, Adrian Veștea trebuie să ceară Parlamentului votul de încredere.
„Nu știm exact când a fost capturat, dar astăzi avem certitudinea că, din ură pură față de Ilie Bolojan, Nicușor Dan, l-a desemnat pentru funcția de premier, după ce și-a bătut joc vreo 3 zile de Eugen Tomac, pe Adrian Veștea, o unealtă bleaga a SRI”, acuză Emanuel Ungureanu.