„Am un program de guvernare pe care nu l-am modificat. Este același program de guvernare și nu cred că este necesar ca la jumătatea unui an fiscal să vii cu măsuri speciale și să începi să creezi un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar. Din acest motiv, am avut și am intenția de a îl păstra pe actualul ministru de Finanțe. Am discutat cu domnul Nazare, urmează să mai aibă și el o discuție și în cursul acestei zile voi primi această informație”, a spus Adrian Veștea.
Acesta a mers însoțit de Marian Neacșu, unul dintre liderii influenți ai PSD, la discuția cu UPR. Întrebat de jurnaliști de ce a simțit nevoia să vină „de mână” cu Marian Neacșu, Adrian Veștea a evitat un răspuns.
„Ceea ce cred că este normal și moral este următorul lucru: eu tratez cu responsabilitate această funcție care mi-a fost încredințată, voi face tot ce îmi stă în putere, după priceperea și pregătirea pe care le am”, a precizat, în schimb, acesta.
Premierul desemnat a mai adăugat că datoria sa este de a se consulta cu „toate grupurile parlamentare proeuropene”.
„Acesta este mandatul pe care l-am primit de la președintele României, iar eu exercit acest lucru stând de vorbă cu aceste grupuri parlamentare sau cu parlamentarii independenți. Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă, de a avea o colaborare și pe viitor, după instalarea acestui guvern, în așa fel încât România să poată să iasă din acest blocaj”, a completat Adrian Veștea.
UDMR nu intră la guvernare. Cum vor vota parlamentarii
Între timp, liderii UDMR au decis să recomande parlamentarilor Uniunii să nu voteze Guvernul Veștea. UDMR a hotărât de asemenea să nu participe cu miniștri în Guvernul Veștea.
„În acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă și stabilă în Parlament pentru sprijinul Guvernului Veștea. Ar fi nevoie și de voturile neafiliaților. Am văzut că sunt diverse încercări și în privința AUR-ului. Nu vrem să fim în aceeași barcă”, a spus purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, după ședința partidului.
Întrebat dacă totuși există posibilitatea ca anumiți parlamentari UDMR să voteze, Csoma Botond a răspuns: „Nu cred că există posibilitatea unui vot deschis. Noi suntem un partid disciplinat”.
Nazare este maghiar, „nu bate joc de lucrare” ! Asa patesc cei care se incurca-cu Ponta.