Ciprian Ciucu, cel mai vocal critic al premierului desemnat Eugen Tomac, a fost invitat de acesta să facă parte din Guvernul său.
Politică
Diana Șoșoacă cere reluarea urgentă a dialogului între Uniunea Europeană și Federația Rusă și spune că acesta este imperativ pentru restabilirea păcii, securității și stabilității în Europa.
Partidul Național Liberal îl critică pe Nicușor Dan, după ce președintele a bătut obrazul partidelor politice.
”Mi-aș dori ca partidele fostei coaliții guvernamentale să reflecteze foarte bine la votul pe care-l au de dat săptămâna viitoare în Parlament”
”Investițiile în sănătate sunt printre cele mai importante pe care le poate face o comunitate, iar finalizarea acestui proiect arată că, atunci când există proiecte bine pregătite și finanțare europeană valorificată eficient, rezultatele ajung acolo unde contează”.
În timp ce toată atenția este îndreptată către Eugen Tomac și formarea viitorului Guvern, pe scena politică din România se întâmplă ceva la fel de important. Ilie Bolojan se luptă să devină viitorul lider al dreptei.
”Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să creeze riscuri majore pentru securitatea euro-atlantică, în special la Marea neagră, regiune de importanță strategică pentru Alianță”.
”Am auzit diverse opinii, că am, dat satisfacție lui x față de y. Nu este mandatul meu. Mandatul meu este să păstrez direcția prooccidentala a României și să previn o direcție economică bruscă”.
Gigel Știrbu afirmă că PSD este principalul responsabil pentru criza politică actuală și critică refuzul social-democraților de a-și asuma guvernarea după schimbarea majorității politice.
Oana Gheorghiu avertizează că TAROM se află într-o situație financiară dificilă și are nevoie urgentă de reforme, management profesionist și disciplină financiară pentru a evita un declin accentuat.
Cei doi vor avea o discuție, în urma finalizării negocierilor premierului desemnat cu grupurile politice.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, consideră faptul că președintele Nicușor Dan a procedat corespunzător în privința nominalizării lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.
Premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, Eugen Tomac, neagă informațiile apărute în spațiul public referitoare la intenția de a-și depune mandatul.
Inițiativa legislativă „Adio, copie de buletin” a trecut de comisiile juridică și de administrație publică. Noua reglementare obligă autoritățile să verifice identitatea cetățenilor direct în bazele de date existente și introduce sancțiuni pentru funcționarii care refuză debirocratizarea.
Șeful statului a discutat telefonic cu președintele Consiliului European, António Costa, despre agenda summitului din această lună. Dialogul a vizat includerea încălcării spațiului aerian românesc în concluziile oficiale ale reuniunii și prioritățile bugetare ale României.
Și Ciprian Ciucu a acuzat că unele dintre numele propuse de Eugen Tomac sunt apropiate de PSD.
”Tiparul se repetă: ies de la guvernare pe final de drum dificil, lasă povara deciziilor nepopulare pe umerii altora, apoi revin în opoziție ca să culeagă nemulțumirea pe care chiar ei au alimentat-o”.
Diana Buzoianu a avizat noile organigrame ale direcțiilor silvice regionale. Reforma Romsilva prevede reducerea numărului de directori de la 101 la 38 și face parte din angajamentele asumate prin PNRR.
Premierul desemnat Eugen Tomac a fost rugat, luni seară, la Antena 3, să definească printr-un cuvânt sau o propoziţie mai mulţi lideri politici.
”Fiecare român care ajunge într-o instituție europeană duce mai departe vocea și interesele țării noastre acolo unde se iau deciziile şi contribuie cu profesionalismul, pregătirea şi creativitate la brandul de țară. Capitalul uman este un capital extraordinar”
Eugen Tomac discută astăzi cu UDMR, Uniți pentru România, PACE, POT, UNIT.
Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat o serie de propuneri pentru viitorul Guvern, iar negocierile pentru completarea echipei sunt încă în desfășurare.
PSD contestă măsurile adoptate de Guvernul Bolojan și pune condiții pentru susținerea Cabinetului Tomac.
Ciprian Ciucu transmite un mesaj direct și acuză lipsa de transparență în negocierile privind formarea guvernului și acuză că ar fi existat întâlniri „prealabile, ascunse” cu PSD.
Eugen Tomac continuă discuțiile politice pentru formarea guvernului, după ce a avut o întâlnire cu președintele Nicușor Dan.
”Voi depune un proiect de lege prin care să găsim formula constituțională ca ordinul de protecție să poată fi însoțit de monitorizarea electronică a agresorului — brățara electronică — atunci când poliția sau instanța consideră că acesta reprezintă un pericol real”.