„Nicușor Dan o să fiți aplaudat. Da’ nu de cei care v-au votat, ci de toți cei care cred că România e o vacă bună de muls.”, a scris Tudor Chirilă.
Politică
„Așa cum este firesc, vom analiza această nominalizare în forurile de conducere ale PSD, în raport cu programul de guvernare și cu șansele reale de a construi o majoritate stabilă”.
„Într-o democrație funcțională, un președinte cu adevărat mediator știe că majoritățile nu se presupun și nu se impun; ele se construiesc prin dialog, negociere și acord politic”.
AUR susține, într-un comunicat de presă, că „separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției”.
„Președintele nu poate să ia decizii discreționare în această procedură și, sigur că da, părerea mea este că Constituția îl limitează”, spune Toni Neacșu, avocat și fost membru CSM.
„Este un moment de responsabilitate. Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan”.
„Bolojan este decis să dea bătălia imediat. Sunt curios care vor fi pașii următori. Va fi exclus din partid Adrian Veștea. Nu este imposibil să vedem că se poate ajunge și la așa ceva, dar președintele Dan mută confruntarea în interiorul PNL și totodată obligă USR, partidul pe care l-a creat și care, după cum vedeți, are o serie întreagă de dificultăți în a accepta un conflict tranșant cu președintele”, spune Cristian Pîrvulescu într-un interviu pentru Cotidianul.
„Îmi pare rău că nu vedeți cu ochii noștri mizeria din politică. Îmi pare rău că vă temeți pentru scaunul dumneavoastră”.
„Știa toată lumea că nu are nicio șansă Eugen Tomac și din disperare încearcă să rupă niște liberali”.
„Lipsa unui verdict clar din partea Justiției, la peste trei decenii și jumătate, rămâne o pată de nepermis și o restanță care trebuie rezolvată”.
Președintele Nicușor Dan a reacționat în urma acordului celor 27 de state membre de a începe negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Șeful statului a afirmat că România a fost alături de cele două țări încă de la început și le va sprijini tehnic pe tot parcursul european.
„E vorba despre o fragmentare politică semnificativă care, într-o criză cum e cea de guvern, arată faptul că partidele nu s-au adaptat la noua realitate”. Dacă analizăm peisajul politic actual, asistăm la o „brambureală”.
„Există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligația legală să o verifice. Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar și sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată”, a scris aceasta pe Facebook.
„Cine decide ar trebui, totuși, să discute și cele două opțiuni evidente. (…)Așa este, nu există oameni perfecți și situații ideale. Există decizii!”, a scris Violeta Alexandru.
Măsura vizează majorarea fondului de salarii, ocuparea posturilor vacante și, în unele cazuri, extinderea numărului de angajați.
Liderii Partidului Național Liberal s-au reunit ieri de la ora 10.00 într-o ședință în care au decis să nu susțină guvernul propus de Eugen Tomac. La întâlnire au participat deputați, senatori, primarii de municipii reședință de județ și președinții de consilii județene.
Potrivit unei analize realizate de POLITICO, situația politică din România rămâne blocată după destrămarea coaliției și desemnarea unui guvern tehnocrat. Negocierile sunt tensionate, iar riscul de instabilitate și pierdere a fondurilor UE crește.
Premierul desemnat Eugen Tomac spune că le respectă decizia liberalilor de a nu-i vota Guvernul, dar îi acuză de demagogie.
„Domnul Bolojan și-a făcut cultul acesta al reformatorului. Dacă mă întrebați pe mine, n-am văzut încă reforma”, spune deputatul USR la Podcasturile Cotidianul.
În filialele județene în care deja a avut loc acest vot, majoritatea a fost covârșitoare împotriva sprijinului pentru Tomac.
„În actualul context politic, nu sunt dispus să fiu parte într-un conflict politic și instituțional care mă depășește și pe care nu mi-l doresc”, a scris Adrian Papahagi pe Facebook.
„Domnul Bolojan nu a făcut niciun act de sacrificiu ritualic. Nu este nimic eroic atunci când ești mânat doar de setea de putere”.
„Dacă ne-am fi gândit la 2028, am fi făcut ceea ce a făcut PSD”.
„Pentru că viaţa politică ne-a oferit diferite surprize şi până la urmă politicienii sunt votaţi pentru a lua decizii şi a face compromisuri care deblochează situaţiile, nu le complică şi mai mult”, a mai transmis Eugen Tomac.
PNL este primul partid care ia o decizie în ceea ce privește votul.
România va exercita preşedinţia-în-exerciţiu a SEECP în perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027, preluând mandatul de la Sofia, în anul în care forumul împlineşte 30 de ani de la înfiinţare, se arată într-un comunicat al MAE. Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, care a reprezentat instituția prezidențială la acest summit, a subliniat importanța investițiilor […]