Eugen Tomac: Sunt singurul lider politic care nu a fost niciodată într-o alianţă cu PSD

„Pentru că viaţa politică ne-a oferit diferite surprize şi până la urmă politicienii sunt votaţi pentru a lua decizii şi a face compromisuri care deblochează situaţiile, nu le complică şi mai mult”, a mai transmis Eugen Tomac.

De Rami Cristescu - reporter special
Eugen Tomac: Sunt singurul lider politic care nu a fost niciodată într-o alianţă cu PSD

„Pentru că viaţa politică ne-a oferit diferite surprize şi până la urmă politicienii sunt votaţi pentru a lua decizii şi a face compromisuri care deblochează situaţiile, nu le complică şi mai mult”, a mai transmis Eugen Tomac.

Premierul desemnat Eugen Tomac a vorbit în cadrul unui interviu la RFI, conform news.ro, despre faptul că anumite propuneri din cabinetul său au un istoric de cooperare cu figuri marcante ale PSD. Întrebat de un ascultător dacă pot fi făcute reforme cu foşti consilieri ai lui Viorel Hrebenciuc şi Adrian Năstase, Tomac a ținut să spună că el este „singurul lider politic” care n-a făcut vreodată alianță cu PSD.

Totodată, Eugen Tomac a dezvăluit că fostul șef PSD, Marcel Ciolacu, i-a propus să candideze la europarlamentarele din 2024 pe liste comune PSD-PNL. Atunci, PMP a făcut o alianță cu USR și Forța Dreptei, iar Tomac a prins ultimul loc al uniunii electorale lipsită de succes.

Eugen Tomac consideră că partidele politice sunt obligate să facă compromisuri.

„Spre deosebire de toate celelalte partide care au guvernat împreună şi USR cu PSD, nu mai vorbesc de colaborarea foarte strânsă pe care o are din 2006 până în prezent PNL cu PSD, deci toate aceste teme false aduse astăzi într-un mod, repet, de partide până la un punct legitime, nu mă fac să dau înapoi, ci pur şi simplu îmi doresc ca argumentele pe care le aduce oricine în spaţiul public să fie unele corecte.

Pentru că viaţa politică ne-a oferit diferite surprize şi până la urmă politicienii sunt votaţi pentru a lua decizii şi a face compromisuri care deblochează situaţiile, nu le complică şi mai mult”, a mai transmis Eugen Tomac.

Liberalii au stabilit că nu votează guvernul Tomac

Liderii Partidului Național Liberal s-au reunit de la ora 10.00 într-o ședință în care au decissă nu susțină guvernul propus de Eugen Tomac. La întâlnire au participat deputați, senatori, primarii de municipii reședință de județ și președinții de consilii județene.

Ilie Bolojan a făcut declarații de presă la finalul ședinței.

„Dintr-o perspectivă politică, această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti PSD de răspunderea pe care o are pentru situația în care am ajuns. Acum peste o lună am avut o moțiune inițiată de PSD și AUR, dar de atunci și până la nominalizarea lui Eugen Tomac, nici domnul Grindeanu nu a revendicat poziția de premier, dar nici PSD nu a venit cu o soluție la criza pe care a creat-o. Această formulă nu face decât să eludeze răspunderea acestui partid pentru situația în care am ajuns.”

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.