Partidul Național Liberal sărbătorește în aceste zile un sfert de veac de la reapariția pe scena politică. Partidul a fost practic reînființat prin decizie a instanței pe 15 ianuarie 1990, sub conducerea lui …

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a pensionat cu data de 4 noiembrie 2014, potrivit ultimei declaraţii de avere a acestuia.Declaraţia de avere a lui Traian Băsescu este completată cu data de 21 decembrie 2014. La capitolul venituri, apare informaţia că fostul preşedinte s-a pensionat cu data de 4 noiembrie 2014 şi că a încasat 5.166 de lei, reprezentând pensia pentru lunile noiembrie şi decembrie.

Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat marți că președintele Comisiei pentru modificarea legilor electorale, Valeriu Zgonea, a convocat comisia pentru data de 14 ianuarie după ce liberalii au solicitat public ca acest for să-și înceapă activitatea înainte de debutul sesiunii parlamentare din februarie. „În urma reuniunii de luni a conducerii Partidului Național Liberal, copreședinții partidului […]

Gigacaloria va fi mai scumpă cu 10,2% în Capitală.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat marţi că în 24 decembrie, zi nelucrătoare, RADET a fost înştiinţată de ELCEN că de la 1 ianuarie 2015 creşte tariful cu 10,2 procente la gigacalorie.

„În ajun de Crăciun, pe data de 24 decembrie 2014, în zi nelucrătoare, RADET Bucureşti a primit de la SC Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) o înştiinţare legată de majorarea tarifului de producţie a energiei termice de la 1 ianuarie 2015. Prin decizia ANRE nr. 2827/17 decembrie 2014 se majorază costul de producţie al gigacaloriei cu 10,2%, asta înseamnă o creştere de producţie de cost a energiei termice de la 168,8 lei la 186 de lei, cu TVA inclus”, a spus Sorin Oprescu.

Potrivit primarului, municipalitatea nu a fost consultată şi nici măcar informată de către ELCEN de această creştere de tarif, iar reprezentanţii RADET au anunţat că nu au cerut o majorare a costului de transport şi distribuţie a energiei termice.

E prima zi de muncă din noul an pentru cei mai mulți români, nu şi pentru aleşi, conform Digi24. Vacanța lor nu s-a încheiat. Parlamentarii vor reveni în plen abia la 1 februarie. Parlamentul își desfăsoară activitatea legislativă în două sesiuni ordinare: prima începe în februarie, a doua în septembrie și nu trebuie să depășească […]

Preşedintele Klaus Iohannis salută într-un mesaj pe Facebook debutul preşedinţiei letone a Consiliului UE şi intrarea Lituaniei în zona euro, spunând că, pentru români, acest an va marca începutul unei mai bune înţelegeri a drepturilor pe care le avem ca cetăţeni europeni. „Salut debutul președinției letone a Consiliului Uniunii Europene şi intrarea Lituaniei în rândul […]