Liberalii solicită convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral înainte de debutul sesiunii parlamentare, a declarat, luni, co-preşedintele PNL Vasile Blaga, menţionând că PNL solicită schimbarea nu doar a legilor electorale, ci şi a celei privind partidele şi finanţarea acestora. ”Solicităm conducerilor Camerelor (Parlamentului, n.r.) ca acea Comisie care se ocupă de Codul electoral, condusă de […]

Echipele de negociere PNL-PDL se vor reuni luni pentru a discuta despre continuarea procesului de fuziune, dar şi despre strategia politică a începutului de an. Conducerea noului PNL vizează pregătirea primei reuniuni a Biroului Politic Naţional al noului PNL şi a celei a Consiliului Naţional care ar urma să aibă loc până la sfârşitul lunii […]

Conducerea noului PNL, în formatul restrâns al echipelor de negociere PNL-PDL, se va reuni luni dimineaţă pentru a discuta despre continuarea procesului de fuziune, dar şi despre strategia politică a începutului de an, au declarat, duminică, pentru Mediafax surse din PNL. Discuţiile dintre cele două echipe vizează pregătirea primei reuniuni a Biroului Politic Naţional al […]

În data de 25 februarie 2014, când puțini vă creditau politic, în contextul diferendului declanșat în USL de nominalizarea dumneavoastră de către PNL pentru funcțiile de ministru de interne și de vicepremier în guvernul condus de premierul Victor Ponta, am prezentat în Plenul Senatului o declarație politică intitulată „A venit vremea teutonilor!”.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost confirmat în funcţia de preşedinte al formaţiunii Likud, în urma scrutinului intern organizat în perspectiva alegerilor anticipate programate în martie, conform site-ului israelian Ynetnews.„După numărarea a 60 % din voturi, Benjamin Netanyahu are 80 %, iar Danny Danon 20%”, a anunțat purtătorul de cuvânt al formaţiunii liberale, Noga Katz.