În timp ce Marea Britanie se pregătește pentru o nouă schimbare la nivel înalt, după anunțul retragerii lui Keir Starmer, un locatar de la 10 Downing Street rămâne neclintit. Larry, motanul oficial al guvernului britanic, se află în pragul unei performanțe uluitoare: va lucra curând cu al șaptelea premier din cariera sa.
Social
Peste 200.000 de români au părăsit piața muncii din Spania în ultimii 14 ani, iar economia iberică începe să resimtă efectele printr-o criză tot mai accentuată de forță de muncă.
Platforma socială deținută de Meta își schimbă radical strategia și vizează „cucerirea” ecranelor mari din sufragerie. Instagram a anunțat că intenționează să ofere conținut video de lungă durată special optimizat pentru televizoare, susținut de extinderea aplicației sale dedicate, care ajunge acum și pe televizoarele inteligente Samsung. Pentru a popula această nouă secțiune, compania ia în calcul stimularea financiară a creatorilor de conținut.
ANM anunță o perioadă mai caldă decât normalul și cu ploi puține până la 20 iulie. Temperaturile vor depăși mediile climatologice, iar deficitul de precipitații se va accentua în multe regiuni ale țării.
„ANPC consideră necesară recunoaşterea distinctă a acestei ocupaţii, având în vedere specificul activităţilor desfăşurate şi responsabilităţile asociate transportului şi livrării produselor alimentare destinate consumului uman”.
”În ceea ce privește apetitul pentru cash, îl cunoaștem foarte bine. Am văzut că de câte ori s-a încercat o eficientizare a activității și o limitare a economiei informale, am avut opoziție din partea celor care sunt fani ai numerarului. Cash-ul este regele în România”.
Cod galben de inundații pe râuri din 22 de județe. Hidrologii avertizează asupra viiturilor rapide și a inundațiilor locale, cu risc ridicat în șapte județe.
După mai bine de trei luni de căutări, ultimul marinar dispărut în urma scufundării remorcherului Astana a fost găsit și adus la mal.
Peste 2.000 de blocuri din București sunt afectate de întreruperi ale apei calde din cauza avariilor și lucrărilor la rețeaua de termoficare.
Fenomenul de ”dezvăţare” cauzat de inteligenţa artificială începe deja să apară în medicină, informatică şi alte domenii, iar cercetătorii discută acum despre modalităţile prin care expertiza umană poate fi păstrată în era AI.
Conform legislației din Uniunea Europeană este absolut necesar ca animăluțul să aibă pașaport, carnet de sănătate, microcip și să fie vaccinat antirabic.
Într-un interviu exclusiv pentru Cotidianul, Profesorul Rob Pieters, fondatorul celebrului Centru de Oncologie Pediatrică „Princess Máxima” din Olanda, vorbește despre transformarea istorică a tratamentului pentru copiii bolnavi de cancer din România. Aflat în vizită la noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață”, în curtea Spitalului Marie Curie din București, specialistul olandez detaliază provocările sistemului medical românesc, lipsa acută de personal și viziunea sa pentru viitorul îngrijirii oncologice din regiune.
Poți lipsi de la muncă fără să fii sancționat? În anumite situații de urgență familială, legea îți permite acest lucru. Codul muncii, Articolul 152², îți oferă până la 10 zile libere pe an pentru cazuri neprevăzute.
65% dintre ucraineni și 58% dintre moldoveni susțin aderarea la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj al Comisiei Europene. Cele două state au deschis recent primul cluster de negocieri cu UE.
ANM a pus în funcțiune 7 radare moderne care monitorizează continuu fenomenele meteo extreme în România, îmbunătățind avertizările și siguranța populației.
Lucrările la rețeaua de termoficare lasă peste 1.500 de blocuri din București fără apă caldă. Intervențiile vizează modernizarea infrastructurii și reducerea avariilor din sistem.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice, servicii poştale şi servicii digitale în contextul tranziţiei la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare şi reglementare aflate la dispoziţia Autorităţii.
Proiectul Autostrăzii Brașov–Făgăraș a primit acordul de mediu, o etapă importantă care apropie investiția de faza de execuție și de dezvoltarea infrastructurii rutiere din România.
Piața media din România ar putea atinge 838 de milioane de euro în 2025. Publicitatea online conduce creșterea, consolidându-și poziția de principal motor al industriei.
Valoarea totală a investiției este estimată la 225,5 milioane de lei. Programul este finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat.
Extinderea Magistralei M4 face un nou pas înainte. Studiile geotehnice pe tronsonul Eroii Revoluției – Progresul au depășit 60%, pregătind terenul pentru viitoarele lucrări de metrou.
Federația ROMOVIS acuză conducerea ANSVSA de gestionarea defectuoasă a crizei Pestei Micilor Rumegătoare și cere demisia președintelui instituției. Crescătorii de ovine avertizează că vor organiza proteste dacă până pe 19 iunie nu vor fi luate măsuri.
Comenzile producătorilor de textile din România au scăzut puternic, iar industria acuză impactul noilor reglementări europene privind sustenabilitatea și costurile suplimentare de conformare.
Potrivit FIFA, la partida de la Monterrey, Kovacs îi va avea în brigadă pe Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi la cele două linii.
A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Sibiu în cartierul Lazaret, pe malul Cibinului, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competenţă.
De la dactilografe și telefoniste la operatori digitali și joburi IT, descoperă cum tehnologia a transformat radical meseriile românilor din anii ’90.