Oferă soluții concrete, adaptate, pentru prevenirea
Social
Conform Salvamont Prahova, el făcea parte dintr-un grup de trei turiști francez care s-a (…)
Publicul este invitat să cunoască tradițiile, muzica, dansurile și gastronomia din 16 țări asiatice.
Mai multe firme care se ocupă de recoltarea și comercializarea
Mai multe evenimente care se desfășoară
A a fost însoțit de Marian Ceaușescu și și
Potrivit unui comunicat al Administrației, suma alocată sesiunii de înscriere este 200.000.000 lei, din care…
Concerte în aer liber, spectacole de teatru, proiecții de film
Pompierii au lichidat, miercuri după-amiaza, un incendiu
Au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat: 76% dintre votanții PSD, 94% dintre (…)
Premieră națională la Clinica ORL a Spitalului „Marie Sklodowska Curie”.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență
Prețurile la raft ale alimentelor de bază, cu excepția fructelor și legumelor sezoniere, au crescut, în medie, cu 1,53%, sub pragul asociat majorării TVA,
Liberalul a precizat că va face consultări publice
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 14 septembrie, pe 1.000 de subiecți, prin metoda CAT…
Unui polițist i se cer despăgubiri de 65.000 de lei.
Sindicaliști din administrația publică veniți din toată țara și susținuți
Ministrul Daniel David a propus, luni, în plenul Senatului,
O băutură foarte căutată în rândul tinerilor i-a
Un condiment prezent pe rafturile
Alba Iulia a stabilit, pentru a treia oară, un nou record mondial, după ‘Marea Îmbrățișare a Cetății Alba Carolina’, în 2009, și cea mai mare hartă a unei țări