Așa au început deceniile următoare

Devine tot mai clar pentru comentatori că Putin a mizat pe o premisă greșită: ar fi avut speranța că armata ucraineană se va retrage din fața trupelor rusești. Așa s-a întâmplat în Crimeea în 2014.

Altminteri, faptul că abia în cea de-a șaptea zi de război armata Rusiei a preluat un oraș ucrainean mai măricel stă mărturie în două chestiuni: a) rușii nu au trupe instruite pentru asalt urban; b) Putin are interes să nu producă un număr prea mare de victime în preluarea orașelor.

Premisa jurnalistică a adversarilor care se predau a fost împănată cu aceea a răpirii președintelui ucrainean și acum aceste operațiuni speciale ar fi deja în mare întârziere. Nu pare însă că ieșirea lui Zelenski din scenă ar mai avea efecte demobilizante în rândul civililor, ci dimpotrivă.

Una peste alta, războiul lui Putin nu este un marș triumfal. Schimbările politice despre care vorbesc liderii Rusiei ar avea mai puțină legitimitate dacă ar fi dictate manu militari decât dacă ar veni din partea unor parlamentari ucraineni. Câtă suferință are a fi necesară pentru ca acest sacrificiu politic să fie făcut? Acum, ucrainenii spun că vor suporta suferințele, că nu vor ceda. E sigur că unii nu vor ceda nici după ce câțiva parlamentari ar accepta cerințele lui Putin și ar negocia în acest sens.

N-a fost greu de pornit la război. Acum, pacificarea are a fi un proces îndelungat. Ani, poate chiar decenii. Lumea europeană nu va mai fi cum a fost. După 9/11, s-a spus că lumea toată nu va mai fi cum a fost. Da, terorismul a fost definit atunci drept inamic strategic al NATO. Acum, acest inamic redevine Rusia, ca în vremea Războiului Rece. Unde va fi greșit șahistul Putin? Nu a vrut să știe ce procent din populația Ucrainei dorește desprinderea din sfera de influență a Rusiei? Nu a putut să prevadă că ar fi posibil să rămână în stare de război câteva decenii?

Dacă aceste decenii vor exista, profilul istoric al personajului Putin va fi lipsit de multe din fostele sale dimensiuni pozitive.

Acum, războiul pare a pune în mișcare și „muniție” pentru negocieri. Să nu uităm însă tradiția negocierilor oficiale dublate de altele secrete. Așa a negociat și România în vremea mareșalului Antonescu, cu două echipe distincte de negociatori, una la Cairo, alta la Stockholm. Ce ar putea face armata Ucrainei când ar afla că a avut doi miniștri? Armata nu s-ar putea scinda decât slăbindu-și pozițiile. Cei doi miniștri ar porni ei un război al lor? Populația civilă? Da, populația civilă ar putea deveni o armată nescindată, sprijinită din exterior cum a fost Rezistența din Franța sprijinită de la Londra.

Dar o anumită realitate istorică ar putea fi cauza unei comparații între deceniile confruntării din Ucraina și deceniile luptelor dintre palestinieni și statul Israel. Faptul că regiunea Kievului a fost leagănul statalității rușilor.

Putin nu a înnebunit, ci a ales să fie reprezentantul unei lumi pe care Occidentul o consideră apusă: lumea sângelui etnic. Rușii nu consideră apusă lumea aceasta. Nici palestinienii, nici verii lor evrei.

sursa foto Twitter