Asedierea Constituției

Unii politicieni, în fapt niște infractori ambulanți, se cred atât de deștepți încât nimic nu-i poate opri din acțiuni până la urmă consternante. Personaje de teapa lor au fost continuu în România, însă domnia lor trebuie drastic supusă regulilor democratice. Oricât ar vrea unii legi care să eludeze unele lucruri, acestea nu pot deveni normă publică decât pentru câteva luni, în cel mai optimist caz pentru beneficiari. Însă ajunge și o zi, o oră, pentru ca o lege să își producă efectele. Deși amnistiile sunt soluții mai la îndemână, se pare că aceste revizuiri legislative vor ceva cu adevărat scandalos, regim de lege, impunându-se astfel, în mod abuziv, drept unică soluție.

O revizuire legislativă este mai mult decât necesară, inclusiv în domeniul funcționării justiției. Agitația generală declanșată nu are însă legătură cu moralitatea și eficiența măsurilor preconizate, ci cu clătinarea unor poziții, astfel amenințate. Or acele persoane care ies dintr-un tip de putere și reprezentare realmente antidemocratice invocă prăbușirea justiției. Societatea românească este astăzi distrusă de către putregaiul din justiție, susținut de către o legislație stufoasă, inaplicabilă sau aflată la dispoziția celor mai bizare abordări interesate. Această chestiune de fond, bulversantă, este dublată de încălcări procedurale în lanț, din păcate nedenunțate zeci de ani, care reprezintă un atentat la ordinea publică și la cea constituțională. Aspectele în discuție aparțin slujitorilor justiției, anexați grupurilor politice infracționale. Simpla abatere de la lege, în formă continuată, a magistraților constituie prin ea însăși o infracțiune, în înțelesul comun, însă ea este conexată intereselor care au constituit statul mafiot. Încălcarea procedurilor are, ar trebui să aibă drept efect nulitatea hotărârilor judecătorești definitive sau cu cale de atac, inclusiv litigiile ajunse la CEDO și daunele morale.

Insă nu numai instanțele de judecată încalcă legea, respectiv procedurile și dispozițiile legilor, întregul sistem public se află în manifestarea bunului -plac al unor funcționari și grupuri afiliate. O asemenea stare de fapt face din statul român un fel de pericol public, în condițiile în care acesta trebuie să fie garantul absolut și eficient al legalității și constituționalității. Cei care vor să revizuiască din nou Constituția ar trebui să facă dovada unor fundamentări publice prin dezbateri, care ulterior să se transforme în formulări și întemeieri conforme. Constituția, legea fundamentală, nu poate fi un paravan pentru protecția nelegalității, încălcarii drepturilor, diferențierilor în fața legii. Dreptul constituțional, în fapt al gândirii libertăților și arhitecturii statului, este mult prea puțin prezent în discuția publică, fiind considerat în mod eronat și păgubitor mai puțin important, ceva accesoriu.

Cei care și-au propus să revizuiască în mod întemeiat Constituția actuală, care are câteva minusuri în haloul cărora se mișcă stângaci și politicianist însăși Curtea Constituțională, au nevoie de un sprijin și o cenzură publică reală. Politicienii trec, Constituția rămâne. Statul român a ajuns în fundătura actuală și datorită faptului că legea fundamentală, Constituția, reprezintă în percepția publică și oficială o abstracțiune fără eficiența invocării în practica judiciară, instituțională sau în privința moralei publice. Introducerea cărții sfinte, Biblia, în instanțe reprezintă o blasfemie, înlocuind Constituția printr-un subterfugiu care pertubă moral și procedural judecata.

Un referendum având subiect familia, reprezintă o enormitate pe care nici cei mai fervenți propagandiști comuniști nu ar fi avut determinarea să o pună în practică. Sunt atâtea mijloace legislative pentru a acoperi chestiunile convențiilor civile, împotriva discriminării și spațiului domestic, privind familia, încât un referendum pe această temă se adaugă mitingului de susținere necondiționată a liderului partidului de guvernământ.