Un tigru de la Grădina Zoologică din Bronx, New York, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. Autorităţile federale şi specialiştii de la grădina zoologică spun că este primul caz de infectare cu noul coronavirus înregistrat la un animal în SUA, dar şi în rândul tigrilor de pe glob.
Nadia, în vârstă de 4 ani, şi alţi şase tigri şi lei care s-au îmbolnăvit, au fost infectaţi de un angajat al grădinii, asimptomatic. Parcul a fost închis publicului încă din 16 martie, potrivit Bloomberg.
Animalul a început să aibă simptome din 27 martie. Toate felinele se simt bine şi se vor recupera, au spus reprezentanţii grădinii.
Rezultatele testului i-au luat prin surprindere pe specialişti, iar directorul grădinii şi-a exprimat speranţa că noile informaţii vor fi utile pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Noua descoperire a ridicat semne de întrebare privind transmiterea virusului la animale.
Departamentul pentru agricultură american, care a confirmat rezultatele testului efectuat în laboratorul veterinar al grădinii zoologice, a transmis că nu există alte cazuri cunoscute de infectare cu noul coronavirus în rândul animalelor de companie sau la fermele din SUA. De asemenea, nu există dovezi care să arate că animalele pot transmite virusul la om sau că ar fi sursă de infectare în SUA.
Instituţia a transmis că nu recomandă testarea de rutină pentru noul coronavirus în rândul animalelelor şi nici al angajaţilor de la grădinile zoologice. Totuşi, în SUA au fost testate câteva animale, rezultatele fiind negative cu excepţia celor ale Nadiei.
Felinele au dezvoltat o tuse seacă, iar unele dintre ele şi-au pierdut pofta de mâncare. Doar Nadia a fost testată, pentru că este necesară anestezierea animalului pentru a preleva o mostră de sânge, iar aceasta fusese oricum adormită pentru a fi consultată.
În lume, au existat câteva cazuri de pisici şi câini care au fost infectaţi în urma contactului foarte apropiat cu persoane bolnave. Printre animale se numără un câine din Hong Kong testat pozitiv pentru un nivel scăzut de virus în februarie şi la începutul lunii martie.
Autorităţile din Hong Kong au concluzionat că animalele de companie nu pot transmite virusul omului, dar pot fi infectate în urma contactului direct cu stăpânii.
Mai mulţi cercetători au analizat posibilitatea ca diferite specii de animale să transmită virusul, potrivit World Organization for Animal Health. Autorităţile americane au recomandat ca, având în vedere numărul mic de cazuri de infectare înregistrate în rândul animalelor, persoanele care au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus să limiteze contactul cu acestea.
@maimuta electrocutata:Fratii Camataru s-au luat dupa Pablo Escobar care avea gradina zoologica proprie,in mod deosebit, hipopotami!Dupa moartea lui s-a ales praful de zoo si Columbia are azi recenzati, 40 de hipopotami in libertate,s-au mai inmultit intre timp!:))
Atentie la zoo Camataru,daca ii baga astia iar la parnaie,ajung tigrii pe domeniul public:))
Hopa ! Asta inseamna ca si fratii Camataru trebuie sa-si controleze tigrii, girafele si dromaderii din curtea din spatele casei, sa vada daca nu le-or fi dat ceva ! Iar nea Jiji ar face la fel de bine sa verifice cu un test leii de la poarta, de la intrarea „la palat” !
Urmeaza noul val de isterie. Cine e atent observa ca se anunta. Sintagma cheie va fi „animalele raspandesc virusul”. Deci toti cainii, pisicile, soarecii si SOBOLANII mai ales, vrabiile, porumbeii, gugustiucii vor fi vectori ai raspandirii bolii. Innebunirea lumii va trece la nivelul urmator, iar prostia omeneasca va avea chipuri de un grotesc absolut.
La Cluj este simplu. Ii mananca vietnamezii adusi acolo de niste patroni sgarciti. Au mai comis-o cu niste maidanezi acum o luna. Aviz altor orase cu asiatici din zona!
Dupa depistarea „cazului” gradina zoologica din Bronx a cerut donatii de la persoanele miloase,avand in vedere ca nu mai este vizitabila!Chiar nu mai stiu cum sa faca rost de bani…
Nasol moment … se pare ca am cumparat degeaba blana aia de urs … stau ca prostu’ inchis in cusca si de vreo doua saptamini, nimic, nimic … nu tu o banana, nu tu un Chupa Chups …
In America au ajuns cainii de companie sa fie in numar urias. Acum vor fi o grija suplimentara si un pericol potential pentru detinatori.
Asa e, si sint si agresivi ! Acum doua saptamini am fost atacat la glezne de un chihuahua agresiv pe strada, in plin Beverly Hills ! De atunci merg zilnic pe acolo, in speranta repetarii evenimentului … avocatul meu asteapta 24h/24 un telefon … (ps : daca totusi gasesc respectiva potaie singura pe strada, e bine si asa … o rapire urmata de o cerere de rascumparare … cu trimiterea unei gherute prin posta, ca proba …)
Cred ca sunt 2-3 saptamani de cand s-a observat schimbarea comportamentala la animale, mai ales in gradinile zoologice! Cand am vazut pe micile ecrane, am scris despre asta, dar au agatat coro de animale, ele sunt vinovate de transmirerea coro? desi debutul simtit a fost la bipezi si nu la patrupede! Chiar daca ar agata coro de lilieci, tot nu tine manevra pentru cei care gandesc??! Liliecii traiesc in pesteri si zboara in zone scurte pentru hrana, doar aterizatii din cer pot sa aduca imprastiat orice?!
Amice, imi permit sa te contrazic : s-a dovedit cu probe absolut stiintifice (si asta de catre specialisti in virusologie si imunologie) ca liliecii sint o enorma problema pe care o are omenirea cu „lumea animala” in momentul de fata ! Sint practic vinovati de aproape toate bolile letale care au lovit omenirea in ultimele zeci de ani : Ebola, Lhassa, Marburg, virusurile de tip SARS, … Si sa-ti spun si cum se intimpla : din coloniile de lilieci in mod natural purtatori ai coronavirului din pesteri (zeci de mii de exemplare) unii mor sau cad pe pamint ; sint mincati de serpi … serpii constituie una din „delicatese” in pietele asiatice … sau sint mincati de colonii de furnici, hrana predilecta a pangolinului … iarasi la piata ! Epidemia de MERS de acum citiva ani din Peninsula Arabica a avut la baza tot virusul (alt tip) transmis de lilieci camilelor, si de acestea omului ; liliecii (infectati) frugivori nu transmit direct virusul, dar excrementele lor, in momentul in care se hranesc noptile cu banane, de exemplu, ajung pe sol si infecteaza pe cei care ziua culeg fructele … etc etc … asa ca, data viitoare cind doresti sa intri la film, la cel mai recent „Batman”, gindeste-te bine ! … (ps : cred ca s-ar putea ca schimbarea comportamentului animalelor din zoo in ultimele saptamini sa fie si datorita lipsei vizitatorilor, a publicului cu care aceste animale sint obisnuite zilnic, de ani de zile …)