A fost alertă maximă în județul Hunedoara duminică noaptea în urma unui incendiu puternic izbucnit la o…
Astfel, echipa antrenată de Nicolae Dică rămâne favorită la câştigarea campionatului. „70% e decis titlul”, consideră patronul
Câștigătoarea turnelui din Germania este recompensată cu 113.060 de euro şi 470 de puncte, iar învinsa va primi 60.375 de euro şi 305 puncte.
A anunţat efectuarea împreună cu echipa sa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a celui de-al doilea transplant cardiac din acest an din România.
„S-a înălțat la Cer unul dintre cei mai mari actori ai neamului românesc: Ilie Gheorghe. A plecat pe puntea dintre cele mai frumoase luni ale anului:
Peste 30.000 de persoane au participat sâmbătă la un miting pe străzile orașului spaniol Pamplona, protestând față de …
Precizările au fost făcute după summit-ul istoric al celor două Coreei de vineri, când liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in au…
În urma accidentului, un stâlp de iluminat stradal a fost pus la pământ, circulația fiind blocată o jumătate de oră…
Locul 16 WTA și numărul 6 mondial, se vor duela finala turneului de categorie Premier de la Stuttgart, la care Simona Halep a fost învinsă în sferturi.
Simona Halep s-a întors în țară după ce a fost eliminată în sferturile turneului de la Stuttgart de jucătoarea americană Coco Vandeweghe.
S-a decis și cea de-a doua semifinalistă de la Stuttgart. A eliminat-o în sferturi pe ucraineanca Elina Svitolina, numărul 4 mondial.
Procurorii DNA au dispus vineri efectuarea urmăririi penale a fostului ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, după ce…
Simona Halep, principala favorită a competiţiei, a fost dominată de adversara sa, care s-a impus după o oră şi 14 minute de joc, cu scorul…
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat că în zona de est a orașului Focșani, un localnic a găsit o bombă de aviație de 500 de kilograme.
Simona Halep s-a calificat miercuri seara în sferturile turneului de la Stuttgart după ce a învins-o pe…
Dinamo București anunță că a cooptat în rândul acționarilor „Asociația Peluza Cătălin Hîldan”, oferind noului acționar și…
Un nou cutremur a avut loc, joi,, la o adâncime de 150 de kilometri. Este al treilea seism produs în ultimele ore în…
În setul doi, Simona Halep a primit sfaturi de la Andrei Pavel, când scorul era 2-1 pentru adversara sa…
UPDATE Seismul a avut loc la o adâncime de 147 de kilometri, potrivit Institutului Național de Fizica Pământului.
Incidentul a fost făcut public de tatăl copilului pe pagina sa de Facebook. Este al doilea incident de acest gen sesizat în mai puțin de o lună.
Astfel, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie pentru mitingul Sanitas…
Discuțiile vor avea loc în contextul în care președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu conducerea BNR, iar vinerea aceasta…
Vești bune pentru cei care vor călători cu trenul în minivacanța de 1 mai. CFR Călători a anunțat că…
Simona Halep a pozat pentru celebra revistă de modă Elle. Fotografiile vor apărea în numărul din luna mai.
Înaintea duelului cu Rybarikova, Halep a criticat suprafaţa de joc. „E foarte rapidă, aluneci mult. E un fel de hard cu praf, nu ştiu. Nu e zgură adevarată
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că în data de 25 aprilie, în intervalul orar 01:00 – 03:00, este…