Autoritățile americane au solicitat evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles, în contextul incendiilor puternice care au afectat cu
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial al tenisului masculin, se va prezenta pe 16 și 17 aprilie în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce a fost
Cadavrul unei femei, aflat în stare avansată de putrefacţie, a fost descoperit, vineri, la marginea unei păduri din localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov.
O familie din Londra a cumpărat o casă pentru doar 3 euro în localitatea siciliană Sambuca și intenționează să se stabilească acolo și să lucreze de la distanță
Joe Biden va susține luni un discurs de rămas bun pe teme de politică externă, discurs în care liderul american va afirma că lasă SUA mai puternică pe scena
”Este important să-l avem aproape de noi”, a declarat vineri antrenorul echipei de fotbal Genoa, Patrick Vieira, despre Dan Șucu, care a devenit luna trecută
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă în cazul decesului unui nou-născut la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti,
Președintele ales Donald Trump a fost condamnat vineri pentru acuzația de plăți ilegale, după ce cea mai înaltă instanță din țară a refuzat să intervină cu o amânare
Ministrul Educației, Daniel David, consideră că trebuie păstrată orientarea euroatlantică a țării, precizând că o eventuală candidatură a sa la alegerile
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila a primit vineri confirmarea diagnosticului de trichineloză la un copil de 9 ani, din localitatea Lanurile
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație de a participa pe 20 ianuarie la Washington la inaugurarea președintelui SUA,
Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că îi înțelege pe românii care au ieșit vineri să protesteze pentru a arăta ”CCR obrazul pentru cum și-a folosit
Autoritățile din Transnistria au prelungit vineri, până la 8 februarie, starea de urgență în economie declarată în această regiune separatistă din estul
Jandarmii bucureșteni au identificat, vineri, două persoane implicate în agresiunea unor jurnaliști care transmiteau informații de la protestul organizat
Poliția ucraineană a anunțat vineri că efectuează ‘peste 600 de percheziții’ în cadrul unei ‘operațiuni speciale’ care vizează blocarea trecerii ilegale a frontierei
Actorul Alec Baldwin a intentat un proces pentru acuzare abuzivă și încălcarea drepturilor civile împotriva procurorilor implicați în urmărirea penală demarată
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, pentru că nu are cu ce să înlocuiască în
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut joi o întâlnire cu reprezentanții principalelor organizații sindicale și profesionale din domeniu
Un eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize Visa Waiver se va desfășura vineri, la sediul Departamentului pentru
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra faptului că România continuă să înregistreze întârzieri
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare și după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și viscol la munte, valabile pe parcursul zilei de
Catedrala Națională va fi sfințită pe 26 octombrie de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că din punctul său de vedere va fi validat candidat al coaliției la alegerile prezidențiale și
Păsări din Peninsula Scandinavă sau din Siberia, venite în țara noastră în căutarea apelor care nu îngheață, pot fi observate în această perioadă pe Lacul Morii
Directorul Casei Naționale de Pensii,Daniel Baciu, a anunțat că poștașii au început, joi dimineața, să livreze pensiile pentru luna ianuarie, iar pentru cei care