Schimbare radicală a vremii. Unde lovesc ninsorile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și viscol la munte, valabile pe parcursul zilei de vineri în peste jumătate de țară, precum și o informare de precipitații moderate cantitativ la nivelul întregii țări și ninsori în zona montană, până sâmbătă dimineața.

Potrivit meteorologilor, vineri, între orele 6:00 – 14:00, va fi în vigoare un Cod galben potrivit căruia, local și temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în vestul Olteniei.

De asemenea, în Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70 – 80 km/h și va fi viscol.

Un al doilea Cod galben de vremea rea va fi valabil vineri, în intervalul orar 14:00 – 23:00, timp în care vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h în sudul Banatului, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și în sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70 – 90 km/h și va fi viscol.

Meteorologii precizează că, în a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie), vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40 – 50 km/h la munte, precum și în sudul și în estul teritoriului.

Totodată, în intervalul 10 ianuarie, ora 6:00 – 11 ianuarie, ora 10:00, intră în vigoare o informare de precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte, unde se va depune strat nou de zăpadă.

În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, în timp ce minimele vor deveni preponderent negative.

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. E misto ca la cate tampenii scrie presa, macar suntem informati obiectiv asupra vremii. Evident ca nici vremea nu mai e ce a fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.