Fostul cancelar german Gerhard Schröder îi reproşează actualului şef al Guvernului, Angela Merkel, o lipsă de curaj politic, afirmând într-un interviu acordat unei publicaţii duminicale că ea „evită deciziile dezagreabile”, relatează Mediafax. „Doamna Merkel evită deciziile dezagreabile (…). Îi lipseşte capacitatea de a-şi asuma riscul de a pierde alegerile”, apreciază fostul oficial social-democrat, care a […]
Un cuplu de români şi fiica lor au murit sâmbătă seara după ce au fost loviţi de un tren la ieşirea dintr-o gară din Marsilia, în sudul Franţei, în timp ce mergeau pe liniile de cale ferată, au anunţat surse concordante, citate de Liberation, în ediţia electronică, relatează Mediafax. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, […]
Parisul sub un cer gri şi o atmosferă saturată de umezeală. Burniţa şi ploaia cad din când în când peste masele de turişti, dar şi de localnici hotărâţi să se bucure de sărbătorile iernii în oraşul-lumină. Iar destinaţiile sunt nenumărate. Lângă copacii în care sclipesc steluţe colorate sau atrag privirea cercurile luminoase multicolore, era plasat […]
Marele observator spaţial australian, unde se află mai multe telescoape internaţionale, era ameninţat, duminică, de incendiile provocate de temperaturile caniculare şi rafalele violente de vânt, au anunţat serviciile de combatere a incendiilor, citate de AFP. Serviciile rurale de combatere a incendiilor din New South Wales (RFS) au emis un avertisment din cauza unui incendiu care […]
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii vor începe luni cursurile semestrului al doilea al anului şcolar 2012 – 2013. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar, vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 şi 14 aprilie, iar anul şcolar se va încheia pe 21 iunie. Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie […]
Impozitul forfetar ar determina unităţile din turism care lucrează la negru să intre în sistemul de fiscalizare, noua măsură fiind mai eficientă dacă ar fi corelată cu o simplificare a impozitării, consideră preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), Dan Matei Agathon, potrivit unui comunicat transmis duminică de federaţie, citat de Agerpres. „Impozitul forfetar […]
Curtea egipteană de Casaţie a decis duminică organizarea unui nou proces pentru fostul preşedinte Hosni Mubarak şi ministrul său de interne Habib el-Adli, condamnaţi în luna iunie la închisoare pe viaţă pentru reprimarea revoltei din 2011, transmite AFP, citată de Agerpres. Curtea, care a luat această decizie după câteva minute de deliberare, a hotărât să […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au depistat în trafic un autoturism marca BMW X6 în valoare de aproximativ 75.000 de euro, care figura în bazele de date ca fiind furat, din data de 5 decembrie, din Franţa. Sâmbătă, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF […]
Scurtată drastic din cauza ploilor torenţiale, etapa a 8-a a Raliului-raid Dakar a fost câştigată la clasa moto de spaniolul Joan Barreda Bort (Husqvarna), lider al clasamentului general devenind francezul David Casteu (Yamaha), clasat al 6-lea în etapa dintre Salta şi San Miguel de Tucuman, din Argentina, relatează Agerpres. Programul prevedea nu mai puţin de […]
Premierul britanic, David Cameron, l-a contactat sâmbătă seară pe preşedintele francez Francois Hollande pentru a îşi exprima susţinerea faţă de intervenţia militară a Franţei în Mali, a declarat preşedinţia franceză, citată de AFP. În cadrul acestei convorbiri telefonice, Cameron s-a declarat pregătit să pună mijloace de transport la dispoziţia forţelor militare care luptă împotriva grupărilor […]
Şase bărbaţi au fost arestaţi într-un nou caz de viol colectiv ce a avut loc în nordul Indiei, a indicat duminică poliţia locală, la mai puţin de o lună după ce un caz similar a provocat reacţii de revoltă în ţară. „Şase bărbaţi au fost arestaţi, ei fiind suspectaţi de a fi violat o femeie […]
După o lungă dezbatere, Parlamentul de la Belgrad a adoptat în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o lungă dezbatere, două texte referitoare la „autonomia” minorităţii sârbe din Kosovo şi care vor constitui baza negocierilor cu Pristina mediate de Uniunea Europeană, transmite AFP, citată de Agerpres. „Suveranitatea Serbiei asupra Kosovo este practic inexistentă”, a afirmat […]
Circulaţia se desfăşura fără întreruperi pe drumurile naţionale, duminică, în jurul orei 10.00, carosabilul continuând să fie umed pe autostrăzile A1, A2 şi A3, potrivit unui comunicat transmis duminică de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În Muntenia, Oltenia şi Banat, drumurile erau acoperite de zăpadă. În intervalul orar 7.00 – […]
Un restaurant din Iaşi a fost vandalizat. Zeci de persoane s-au bătut în incinta restaurantului. Proprietarul acuză poliţiştii că au intervenit târziu: „Nimeni nu a făcut nimic. Permanent sunt terorizat. am ajuns să fiu sclavul golanilor, proxeneţilor şi infractorilor. Dacă sun la 112, vin poliţiştii după 30 – 40 de minute, îmi spun „bună seara” […]
Oraşul francez Marsilia a fost inaugurat sâmbătă drept Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2013, relatează Associated Press, citată de Agerpres. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul francez, Jean-Marc Ayrault, s-au adresat mulţimii în faţa noului Muzeu al Civilizaţiilor Europene şi Mediteraneene, proiectat de celebrul arhitect Rudy Ricciotti pentru acest eveniment. Centrul de […]
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian susține că în ultimul timp a fost sfătuit de diferiti oameni și experți în relațiile publice să renunțe la postările pe blogul personal pentru a nu se mai expune interpretărilor răuvoitoare sau trunchiate ale afirmațiilor sale. Deși recunoaște că există pericolul și că s-a și întâmplat așa, vicepreședintele PNL anunță că […]
Familia unui bărbat de 39 de ani, care a murit sâmbătă la Spitalul de Urgenţă din Craiova, îl acuză pe medicul care l-a îngrijit că nu a vrut să îl opereze, după ce pacientul şi-a fracturat umărul şi a venit la unitatea medicală, fiind doar bandajat şi primind calmante, deşi avea mâna umflată, relatează Mediafax. […]
Şapte oameni au fost răniți, duminică dimineaţă, după ce un microbuz în care se aflau opt pasageri şi un autoturism BMW s-au ciocnit pe DN 7, în judeţul Arad. Accidentul a avut loc în localitatea arădeană Bârzava şi au fost implicate un microbuz cu şapte pasageri plus şoferul şi un autoturism BMW în care erau […]
În timp ce alte continente se luptă cu iarna, în Australia canicula face ravagiii. Meteorologii au anunţat că maxima zilei a ajuns la 48 de grade Celsius în împrejurimile oraşului Birdsville. Canicula creează probleme şi pompierilor în lupta cu incendiile care continuă în sud-estul Australiei. Zona cea mai afectată este statul New South Wales. Aici […]
Consulul Italiei la Benghazi, în estul Libiei, a scăpat sâmbătă dintr-un atentat după ce focuri de armă au fost trase asupra maşinii sale blindate, a anunţat agenţia de presă italiană Ansa citând surse de securitate locale. Consulul Guido De Sanctis, circula cu maşina sa în Benghazi când au fost trase focuri de armă, însă nimeni […]
Preşedintele Francois Hollande a anunţat sâmbătă că a dispus consolidarea rapidă a măsurilor antiteroriste în Franţa, în contextul intervenţiei armatei franceze împotriva grupărilor islamiste din Mali, relatează AFP, citată de Agerpres. Trebuie „să luăm toate măsurile de precauţie necesare” în faţa ameninţării teroriste şi să „consolidăm paza clădirilor publice şi a infrastructurilor noastre de transport”, […]
Un avion al companiei Tarom a fost avariat după ce a fost lovit de un fulger la aterizarea pe aeroportul din Istanbul. Avionul a fost…
Meteorologii vor emite duminică seara cod galben de ceaţă pentru partea de sud şi est a României, în timp ce vestul ţării va fi afectat de polei, a anunţat sâmbătă directorul ANM, Ion Sandu, în timpul comandamentului de iarnă reunit la Palatul Victoria. Totodată, temperaturile scăzute din timpul nopţii, de până la minus 18 grade, […]
Ambasadorul bulgar la Paris Marin Raikov a salutat, sâmbătă, „un demers promiţător” al autorităţilor franceze în privinţa romilor care locuiesc în Franţa, relatează AFP. „În cele din urmă este un demers mai acceptabil şi pozitiv în comunicarea dintre Bulgaria şi Franţa, în special în ceea ce priveşte romii”, a declarat el pentru postul public de […]
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au finalizat cercetările în cazul lui Vasile Tomşa, fost poliţist în cadrul IPJ Arad, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la data de 3 decembrie 2012, dată la care a fost şi suspendat din Poliţiei. Acesta lucra de trei luni la Poliţia Judeţeană […]
Cele cinci persoane reţinute de DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DIICOT au solicitat Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a celor cinci persoane, pentru terorism.
